Scrisori Arhivate
sâmbătă, 15 octombrie 2022

Dragi Vulturi,

Veniți alături de noi Duminica aceasta la 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), pentru a auzi răspunsurile la întrebările din inima voastră, în timp ce ascultăm 64-0830M Întrebări Şi Răspunsuri #3.

Fratele Iosif Branham

 

 


sâmbătă, 8 octombrie 2022

Dragă Curată Fecioară Logodită,

Dumnezeu ne iubește atât de mult încât l-a pus pe profetul Său să ne răspundă la TOATE întrebările noastre și a pus răspunsurile pe bandă. Atunci când avem nevoie de ele, tot ce trebuie să facem este să CREDEM ȘI SĂ APASĂM PLAY.

Am eu Duhul Sfânt?

Aceea este dovada Duhului Sfânt, când Dumnezeu îţi descoperă şi tu o vezi, AŞA VORBEŞTE DOMNUL şi o accepţi.

Atunci eu îl am, Doamne, pentru că Tu mi-ai descoperit acest Mesaj și l-am acceptat ca fiind Așa Vorbește Domnul!

Dar, se pare că greșesc atât de mult... și cum rămâne cu trecutul meu?

Nu ce tu eşti, ce tu erai, sau nimic privitor la aceasta, este ce Dumnezeu a făcut pentru tine acum. Acolo este dovada.

Doamne, Tu nu vezi trecutul meu și nici măcar nu vezi multele, multele mele greșeli acum, Tu doar îmi auzi vocea; Glorie Doamne, EU AM DUHUL SFÂNT.

Frate Branham, știu că ai spus că tu nu ești singura pietricică de pe plajă, dar cine va conduce Mireasa lui Hristos în timpul sfârșitului?

Prin ajutorul lui Dumnezeu, eu cred că eu îndrum Mireasa lui Isus Hristos.

Eu am multe lucruri pe inimă, ce ar trebui să fac?

Nimic altceva nu contează acum decât să strâng toţi copiii lui Dumnezeu laolaltă şi să zicem, “Să mergem.”

Mulțumim, Doamne, noi chiar asta facem. Nimic altceva nu contează pentru noi decât Cuvântul Tău. Duhul Tău cel Sfânt ne îndrumă prin profetul Tău și ne adunăm în jurul Cuvântului Tău din întreaga lume și suntem gata să mergem.

Eu am multe întrebări, am nevoie de îndrumare, de ajutor și de răspunsuri. De unde le pot obține?

Eu sunt aici să încerc să vă ajut, deoarece eu vă iubesc. Voi sunteţi copiii mei pe care eu i-am născut lui Hristos. Eu vă pretind pe fiecare dintre voi. Eu vă pretind în seara aceasta; eu vă pretind tot timpul; eu întotdeauna vă pretind şi asta–ca fratele şi sora mea.

Noi te iubim, frate Branham. Știm că Dumnezeu te-a trimis să ne călăuzești și să ne îndrumi. Noi am verificat Aceasta cu, Cuvântul și se potrivește perfect.

Cine este tatăl meu în Evanghelie?

Voi sunteţi copiii mei; eu-eu sunt părintele vostru în Evanghelie, nu părinte aşa cum ar fi un preot, eu sunt-eu sunt părintele vostru în Evanghelie aşa cum Pavel a spus acolo.

Noi ştim că este Duhul Sfânt care te conduce să ne conduci, Frate Branham. Spui exact așa cum a spus Pavel în Biblie, să urmăm exact ceea ce ai spus, deoarece Acesta este adevărul, iar noi nu trebuie să schimbăm nici măcar o iotă sau o părticică.

Ce trebuie să faci, Frate Branham?

Eu v-am născut lui Hristos, şi acum, eu-eu vă logodesc cu Hristos; aceea este a vă logodi cu Hristos o fecioară curată. Nu mă abandonaţi! Nu mă abandonaţi! Voi staţi o fecioară curată.

Ne-ai logodit cu Hristos ca pe niște fecioare ale Cuvântului Său. Noi nu putem și nici nu vom flirta cu altul. Noi verificăm tot ceea ce ascultăm și facem după Cuvântul Tău depozitat.

Care este cel mai important lucru pe care îl pot face pentru a fi Mireasa Lui, Frate Branham?

Staţi drept cu Cuvântul.

Toate răspunsurile la întrebările noastre pot fi rezumate la aceste cuvinte:

STAŢI DREPT CU CUVÂNTUL.

Acest Mesaj ESTE Cuvântul pentru zilele noastre. Fratele Branham este Vocea lui Dumnezeu pentru zilele noastre. Totul trebuie să se alinieze cu Cuvântul. Cuvântul nu are nevoie de interpretare. Dacă apăsăm PLAY, TOT CE NE TREBUIE ESTE PREVĂZUT ACOLO, PE BENZI.

Ai ceva pe inimă la care ai nevoie de un răspuns? Vino alături de noi Duminică, la 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), pentru a primi toate răspunsurile, pe măsură ce ascultăm: 64-0823E - Întrebări Şi Răspunsuri #2.

Fratele Iosif Branham

 

 


sâmbătă, 1 octombrie 2022

Dragă Tabernacol Branham,

Dacă nu poți veni aici, la tabernacol, găsește o biserică undeva; mergi la ea. Dacă nu puteți asculta benzile cu noi, ascultați benzile undeva. A reda și a asculta benzile este cel mai important lucru pe care îl poate face un predicator, învățător, apostol, profet, evanghelist sau tu.

Aceasta este casa mea de bază; acesta este cartierul meu general; aici este unde suntem noi aşezaţi. Acum, ţineţi aceasta în minte indiferent de ceea ce are loc. Acum, dacă voi sunteţi înţelepţi, voi veţi prinde ceva. Indiferent de ceea ce are loc, acesta este cartierul nostru general, chiar aici! Şi păstraţi aceasta în minte şi referiţi-vă înapoi la această bandă într-o zi, că voi m-aţi auzit profeţind. În regulă, reţineţi asta!

Ce făcea profetul? Depozita Hrană. Depozita Hrană pentru ca noi să avem Ceva de mâncare, pentru ca noi să avem Ceva cu care să ne ospătăm. O primim pe benzile noastre în răcoarea camerei noastre.

El a spus că există doar un singur depozit mic în toată țara, un depozit mic. El doar a depozitat o mulțime de provizii; Însemnul, Absolutul, Pecețile, Cele Şapte Epoci ale Bisericii, Casa Viitoare, Dovedind Cuvântul Lui, toate pentru noi, pentru ca noi să stăm aici și să ascultăm cât timp el este plecat.

Ni se pare că el este foarte departe, dar noi încă ne amintim, aceste lucruri sunt adevărate. Aceasta este viaţa prin care trebuie să mergem singuri.

Grânarele sunt PLINE. Nu există nicio altă Hrană care să fi fost certificată de Dumnezeu Însuși ca fiind CUVÂNTUL PUR, fără contaminări.

Dacă doriți să vă ospătați cu noi, vă invităm să vă alăturați, Duminica aceasta, la 12:00 P.M., ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), când vom veni la Masă și vom cina ca oaspeți ai Lui.

Întrebări Şi Răspunsuri 64-0823M

Fratele Iosif Branham

 

 


sâmbătă, 24 septembrie 2022

Dragă Sare a Pământului,

Tocmai când se pare că nu se poate mai bine, El ne dă o altă Bandă-Încărcătură de Descoperiri. Avem reprezentare din predestinare. Acesta este motivul pentru care venim de la est și vest, nord și sud, pentru a auzi Cuvântul viu manifestat.

Când Dumnezeu a creat lumea, noi eram în gândirea Lui. Când acuzatorul nostru continuă să arate cu degetul spre noi și îi spune Tatălui: "ei au făcut asta, ei au făcut asta, ei au făcut asta", Sângele Domnului nostru Isus ne acoperă. Când ne rugăm, Dumnezeu nu ne vede, El doar ne aude vocea prin Sângele Domnului Isus.

Satan nu poate deranja; sau, el poate ispiti, dar el nu poate să obţină un Creştin născut din nou. Căci, Dumnezeu, l-a văzut, de la întemeierea lumii, şi a trimis pe Isus să-l răscumpere, şi Sângele vorbeşte pentru el. Cum poate el păcătui când aceasta nu poate fi văzut, nici chiar, de Dumnezeu? El nici măcar nu…Singurul lucru pe care El îl aude este vocea ta. El vede reprezentarea ta. Amin! Aceasta este adevărat. Vedeţi?

Profetul lui Dumnezeu ne-a spus aceste lucruri. Nu era el cel care vorbea; el doar exprimă gândurile lui Dumnezeu, atributele Sale cu privire la lucrurile care trebuie să vină. El își folosește gura lui pentru a le exprima prin ea. Și după ce le-a spus, ele trebuie să se împlinească. "Cerurile și pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va eșua niciodată".

El ne-a dovedit Cuvântul Său în nenumărate rânduri. Nu ne-a dovedit El că este: Fiul Omului făcut trup printre noi? Nu ne-a dovedit El: Profetul nostru împlinește toate Scripturile spuse despre el? Nu ne-a dovedit El: Noi suntem Mireasa Lui? Nu ne-a dovedit El: Noi avem adevărata dovadă a Duhului Sfânt?

Atunci de ce ne facem griji? El ne-a dovedit că, dacă noi stăm lângă El, El va sta lângă noi. Cuvântul Său nu poate da greș niciodată.

Toți cei care cred în acest Mesaj și în mesagerul acestui timp, vor fi mântuiți. Toți cei care nu cred Mesajul și mesagerul, vor pieri împreună cu lumea.

Ascultați cu atenție, biserică. Atât de mulți înțeleg greșit, sau nu au nici o Descoperire a Cuvântului. Au impresia că punem prea mult preț pe om. Dacă credeți cu adevărat că fratele Branham este profetul lui Dumnezeu, atunci deschideți-vă inima și sufletul și ascultați ce spune Așa Vorbește Domnul.

Ce va aduce Mireasa împreună? Ce va uni Mireasa pentru a deveni Una cu Dumnezeu ?

„În ziua aceea Fiul omului va fi descoperit.” Ce? Să unească Biserica la Cap, se unesc, căsătoria Miresei. Chemarea Mirelui va veni chiar prin acesta, când Fiul omului va veni jos şi vine în trup uman să-i unească pe cei doi împreună. Biserica trebuie să fie Cuvântul, El este Cuvântul, şi cei doi se unesc împreună, şi, să facă aceea, va fi necesară manifestarea descoperirii Fiului omului.

Va fi nevoie de manifestarea descoperirii Fiului omului. Nu ideea voastră, nu înțelegerea voastră, nu gândurile voastre și nici predicile voastre. Fiul omului va uni Mireasa cu Mirele, iar acest lucru are loc CHIAR ACUM.

Suntem acum într-o Ceremonie de Nuntă cu Mirele și în curând vom pleca la Cina Nunţii și în Luna noastră de Miere.

Cuvântul şi Biserica devin unul. Orice a făcut Fiul omului, El era Cuvântul, Biserica face acelaşi lucru.

Noi putem trăi doar prin fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu! Dumnezeu a dovedit că profetul nostru este Portavocea lui Dumnezeu pentru ziua de azi. De unde știm că este Cuvântul lui Dumnezeu? El a spus-o, apoi a dovedit-o prin Cuvântul Său.

Noi suntem Biserica-Mireasă pregătită în zilele din urmă. O chemată afară dintre toate celelalte; acea pasăre pestriță care este pestriță de Sângele Său.

Tată, inimile noastre saltă, şi inima mea bate, când mă gândesc la aceea şi ştiu că Cuvintele Tale sunt adevărate, nici unul din Ele nu pot da greş.

Aceasta este singura cale prevăzută de Dumnezeu pentru astăzi. Este SINGURA cale de a nu schimba niciun cuvânt. Amintiți-vă, Duhul Sfânt poate veni și unge o persoană, și totuși este în afara Voii lui Dumnezeu. NOI TREBUIE SĂ RĂMÂNEM CU, CUVÂNTUL ORIGINAL ADEVERIT.

Dacă doriți să rămâneți cu acel Cuvânt și să auziți Vocea lui Dumnezeu împreună cu noi, vă invit să vă alăturați nouă Duminică la 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), când vom asculta: Dovedind Cuvântul Lui 64-0816.

Nu trebuie să vă alăturați nouă și nici măcar să ascultați aceeași bandă în același timp cu noi, dar fac un apel la voi, ascultați-l pe profetul lui Dumnezeu.

Fratele Iosif Branham

 

 


 

Scripturi pentru a fi citite înaintea serviciului:

Matei 24:24
Marcu 5:21-43 / 16:15
Luca 17:30 / 24:49
Ioan 1:1 / 5:19 / 14:12
Romani 4:20-22
I Tesaloniceni 5:21
Evrei 4:12-16 / 6:4-6 /13:8
I Împăraţi 10:1-3
Ioel 2:28
Isaia 9:6
Maleahi 4

 


sâmbătă, 17 septembrie 2022

Dragi Prieteni Ai Profetului,

Inima mea se umple de entuziasm când mă gândesc la faptul că ne vom aduna împreună în această Duminică pentru a asculta vocea lui Dumnezeu vorbindu-ne. Nu există bucurie mai mare în viața mea decât să mă aflu în prezența Duhului Sfânt și să-L aud vorbindu-i Miresei Sale, de la buză către ureche.

Nu există nimic altceva în această lume care să-mi aducă fericire și pace, în afară de Cuvântul Său. Când eu doar aud "Bună Dimineața, Prieteni", mă așez pe spate, mă relaxez și beau din acea Fântână Arteziană în timp ce El îmi vorbește Cuvintele Vieții Veșnice. Și când mă gândesc că Dumnezeu l-a trimis la MINE ȘI LA VOI, și noi suntem PRIETENI cu profetul și mesagerul lui Dumnezeu.

El ne iubește atât de mult încât și-a trimis profetul Lui să ne spună totul despre Viitoarea noastră Casă. El a fost atât de încântat să ne spună totul despre Aceasta, chiar mai detaliat decât i-a fost spus lui Ioan. El ne-a descoperit că nu este o cetate în formă de pătrat, ci o cetate piramidală, în care Mielul va fi în vârf și va fi Lumina lumii.

Ne-a lăsat să știm că străzile vor fi făcute din aur, iar casele în care vom locui vor fi din aur transparent. El pune fiecare lucru mărunt întocmai la îndemâna noastră, exact așa cum ne-am dori. El nu a lăsat nimic neterminat. Arhitectul Divin a proiectat-o doar pentru NOI, Iubiții Lui.

Pomii Vieții vor fi acolo și vor da douăsprezece feluri de roade. Porțile cetății nu vor fi închise noaptea, pentru că acolo nu este noapte, El va fi Lumina noastră.

Cine urmează să fie acolo?

Cine a ieşit pe pământul nou cu Noe profetul? Aceia care au intrat cu el în corabie. Este adevărat? Aceştia sunt cei ce au păşit pe el. Vedeţi? Cei ce au intrat înăuntru cu Noe, prin mesajul Lui, erau aceia care au păşit afară pe pământul nou după botezul lui cu apă.

El vorbește despre NOI, prietenii mei! Noi ne aflăm în Arca noastră pentru astăzi; Cuvântul Său, Acest Mesaj, cu profetul nostru Noe. Și acolo, în acea Țară, în acel Oraș unde Mielul este Lumina, el ne va cunoaște pe NOI. Noi suntem poporul Său, nestematele Lui din coroană. Am venit de la Est și de la Vest, în Orașul construit pătrat. Acea Cetate pe care o căuta Avraam.

Aşa cum văd Cuvântul adeverindu-se El Însuşi, eu ştiu, fără nici o umbră de îndoială, că pietrele preţioase ale coroanei mele vor străluci mai tare decât orice lucru în lume, în acea Zi.

Putem măcar să începem să ne imaginăm... Profetul lui Dumnezeu a spus, EL ȘTIA, dincolo de orice urmă de îndoială, că NOI suntem nestemate ale coroanei lui și că vom eclipsa tot ce există în lume în acea zi. Aleluia... Glorie... Slava... Lăudați Numele Domnului.

Prieteni, dacă noi credem că este minunat acum, stând împreună din toată lumea, ascultând și hrănindu-ne cu Cuvântul Său din aceste benzi, ce va fi atunci când vom trăi în Cetate cu El!

Profetul lui Dumnezeu va fi vecinul nostru de alături. Vom mânca împreună cu el din acei copaci și vom merge împreună pe acele străzi. Vom merge pe acele străzi de aur până la fântână, vom bea din fântână, vom merge în paradisurile lui Dumnezeu, cu Îngeri planând pe pământ, cântând imnurile.

Oh, ce Zi va fi aceea! Se merită totul. Drumul pare zgronţuros, uneori devine greu, dar, oh, aceasta va fi atât de puţin când îl văd pe El, atât de puţin. Ce vor fi numele rele şi lucrurile pe care le-au spus ei, ce vor fi acelea când îl voi vedea pe El în acea frumoasă, frumoasă Cetate a lui Dumnezeu?

Prieteni, abia aștept să-l văd și să fiu în acel oraș. Tânjesc să fiu acolo cu Domnul și Mântuitorul nostru, cu profetul Său și cu fiecare dintre voi.

Eu sunt destinat pentru acea frumoasă Cetate
Domnul meu a pregătit-o pentru ai Săi;
Unde toţi Răscumpăraţii din toate epocile
Cântă “Slavă!” în jurul Tronului Alb.
Uneori mi-e dor de patria Cerească,
Şi slava ei de acolo eu o voi privi;
Ce bucurie va fi aceea când pe Salvatorul meu îl văd,
În acea frumoasă Cetate de aur!

Invit lumea să ni se alăture, prieteni ai profetului, pentru a ne aduna în jurul Tronului Său, pentru a asculta Vocea lui Dumnezeu vorbindu-ne la 12:00 P.M., ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), și pentru a-L asculta spunându-ne totul despre: Casa Viitoare A Mirelui Ceresc Şi Mireasa Pământească 64-0802. Îţi pot promite că va fi o zi cu Literă Roşie în viața ta.

Fratele Iosif Branham

 

 


 

Scripturi pentru a fi citite înaintea ascultării Mesajului:

Matei 19:28
Ioan 14: 1-3
Efeseni 1:10
2 Petru 2:5-6 / capitolul 3
Apocalipsa 2:7 / 6:14 / 21:1-14
Levitic 23:36
Isaia capitolul 4 / 28:10 / 65:17-25
Maleahi 3:6