Scrisori Arhivate
miercuri, 16 septembrie 2020

Dragă Tată,

Tată, acesta este cel mai mare privilegiu pe care l-a avut vreodată un muritor să-și închidă ochii și să-și deschidă inima și să-ți vorbească Ție.

Cu adevărat Tată, acesta este cel mai mare privilegiu pe care l-am putea face vreodată, să vorbim cu Tine și să-Ți spunem că noi Te iubim, să-Ți mulțumim pentru tot ce Tu faci pentru noi. Să Te slăvim pentru Descoperirea pe care ne-ai dat-o nouă.

Tu ne-ai spus de asemenea, “Cereți orice în Numele Meu și acesta vă va fi dat vouă.”

Aceasta era condiția, dacă noi nu ne vom îndoi de aceasta.

Noi nu ne îndoim de aceasta Tată, ci noi o credem cu fiecare fibră din trupul nostru. Noi doar vrem să fim mai mult ca Tine.

Calea ca noi să obținem ceea ce vrem, este să plângi pentru aceasta! Plângi! Să nu-ți fie rușine. Spune, “Mi-e foame după Dumnezeu!” Să nu-ți pese dacă diaconii, păstorii, sau oricine ar fi în jur. Strigă oricum!

Ce privilegiu este acesta pentru noi, Mireasa Ta, să venim înaintea Tronului Tău și să plângem înaintea Ta și să-Ți spunem, “Tată, noi flămânzim după mai mult din Tine.”

Mireasa Ta

sâmbătă, 12 septembrie 2020

Dragi Băutori din Fântâna Arteziană,

Cât de minunat este să bei din acea Fântână Arteziană. Cuvânt pur, curat, proaspăt venit din Fântâna de Ape Vii, de unde noi putem bea de fiecare dată când inima noastră dorește. El a venit și a potolit setea sufletelor noastre, într-un pământ uscat și însetat.

Când noi suntem necăjiți, putem bea. Când bătălia se dezlănțuie, noi putem bea. Când avem nevoie de vindecare, noi putem bea. Oricând, oriunde noi putem apăsa play și-L putem auzi pe Tatăl vorbindu-ne și spunându-ne: Bună dimineața prieteni, de ce aveți voi nevoie astăzi, vindecare? Voi aveți nevoie de asigurarea că sunteți fiii și fiicele mele Înfiați? Voi aveți nevoie de un răspuns la o întrebare pe care o aveți pe inima voastră? Sau voi vreți doar să stați sub ungerea Duhului Sfânt și doar să beți și să beți și să beți și să fiți reîmprospătați în sufletul vostru?

Cuvântul Lui, Acest Mesaj, ne poziționează pe noi în prezența Duhului Sfânt imediat. Uneori noi ne străduim să încercăm să intrăm în Prezența Lui, dar noi știm căci în secunda în care apăsăm play, noi suntem sub Ungerea Duhului Sfânt. Ne-a fost descoperit nouă, și noi o credem cu fiecare fibră din ființa noastră, Aceasta este Vocea Lui Dumnezeu vorbindu-ne direct nouă de pe buzele umane pe care EL le-a ales. Cum ar vrea cineva sănătos la minte să bea din orice altă fântână?

Așa cum noi ascultăm aceste benzi, Aceasta ajunge în tărâmurile păgâne, și în jurul lumii, oriunde cineva ascultă. Cheamă fiecare persoană slabă, fiecare suflet pierdut, fiecare trup bolnav, fiecare Sămânță predestinată și le spune, “Tu poți primi ce tu ai nevoie, dacă nu te vei îndoi și vei crede fiecare Cuvânt, pentru că nu sunt eu care-ți vorbește, este EL doar folosindu-mă să-ți vorbesc ție.”

Numai imaginați-vă acum. Dacă ați fi trăit în trecut în alte zile sub zguduirile profeților lui Dumnezeu și Cuvântul să vină înainte, în ce parte ați fi vrut să fiți acolo în trecut?

Ei bine voi aveți aceeași alegere astăzi. Ea se pregătește să rodească Cuvântul perfect acolo înapoi, și Cuvântul vine pentru Mireasa Cuvântului. Cum o-o femeie este o parte din bărbat, luată din el, astfel Biserica va trebui să fie o Biserică statornică Cuvântului, fiecare Cuvânt din Biblie! Nu sisteme, dogme, și nimic adăugat la acesta; acesta trebuie să fie un neamestecat, Cuvânt pur virgin!

Ce ați fi făcut voi în trecut atunci, ați fi mers cu sistemele lor, dogmele, și preotul, sau ați fi fost voi aceia care ați fi stat cu Cuvântul descoperit pentru acea zi?

El a spus că noi nu construim un zid, noi construim o casă. În construcția unei case tu trebuie să o construiești exact după plan sau casa ta ar fi încurcată. Planul nostru este Cuvântul. Cuvântul Domnului vine la profetul Lui, niciodată nu vine la preoți; Acesta vine la profeți. Profetul este SINGURUL interpret divin al Acestui Cuvânt. Deci cine va construi Casa Lui?

Este nevoie de un uns din Ceruri să fie trimis jos ca să facă aceasta. Așa a fost în fiecare epocă.

Încă odată, lumea, și Aleșii Lui, trec prin durerile nașterii. Doar uitați-vă la lucrurile pe care El ni le-a spus că se vor întâmpla în lume și în Biserica Lui la acest timp. Noi o vedem împlinită chiar sub ochii noștri. În fiecare epocă Tatăl a trimis înainte mesagerii Lui: Pavel, Irineus, Martin, Columba, Luther, Wesley, și în epoca noastră, William Branham. Cu fiecare mesager lumea, atât naturală cât și spirituală, avea durerile nașterii.

Este nevoie de durere, suferință și disconfort, dar acum durerile nașterii finale și potrivirea în timp sunt aproape. Noi vedem condițiile lumii, stresul dintre națiuni. Noi vedem stresul care este peste Mireasa Lui de a sta cu benzile și a crede fiecare Cuvânt. Este greu, dar este scoaterea Miresei Lui. Răpirea este aproape.

Încă odată, ne vom uni la 1:00 P.M. (20:00 ora României) ora locală în Jeffersonville să bem din Fântâna Arteziană și să ascultăm Cuvântul așa cum El ne spune că noi trecem acum prin ultimele,Durerile Nașterii 65-0124.

Fratele Iosif Branham

 


Sermon Translations

French

Spanish

Portuguese

Italian

Norwegian

Romanian

Russian

miercuri, 9 septembrie 2020

Dragi Reîmprospătați,

Cât de fericiți și de mulțumitori trebuie să fim noi trăind în Prezența lui Dumnezeu. Când lumea spune, “Eu astăzi sunt amărât,” noi putem spune, “ Chiar dacă lucrurile merg bine sau nu merg bine, noi uităm de acest lucru pentru că noi am venit la Fântână, la Fântâna arteziană, Prezența veșnic vie a lui Hristos și El ne-a spus nouă, ‘ Nu-ți fie frică, Tu ești Mireasa Mea. Eu sunt cu tine la fiecare pas din drum. Eu NICIODATĂ nu te voi părăsi sau uita.’”

El ESTE Fântâna de Viață Inepuizabilă și cu cât mai mult noi Îl ascultăm, mai proaspăt devine, și mai rece devine, și tot mai bine devine, și mai dulce la gust!!

Rugăciunea profetului a primit răspuns.

Lasă să se întâmple, Doamne. Lasă Cuvintele Tale să fie făcute manifestate în inimile copiilor Tăi. “Ape peste pământ, uscat arzător.” Dumnezeule Etern, ascultă rugăciunile slujitorilor Tăi, şi dă-ne nouă acea Binecuvântare. Amin.

O cât de mulțumitori suntem noi pentru reîmprospătarea pe care Tu ne-ai dat-o. Este Dumnezeul Cerului puternic, stând în mijlocul nostru, vorbindu-ne buză către ureche, spunându-ne cu fiecare Mesaj pe care îl ascultăm: “Voi sunteți Predestinații mei. Voi ați stat cu Cuvântul Meu. Voi nu ați schimbat nici o iotă, sau un titlu. Voi beți din Fântâna Mea pe care am stocat-o pentru voi, ca niciodată să nu însetați”.

În seara aceasta Tată, noi vrem să ne ridicăm vocile spre Tine și să spunem,

Umple-mi vasul,
Îl ridic Doamne,
Stinge setea sufletului meu
Mană Sfântă vrem să ne dai din belșug
Umple Tu vasul meu, tot sufletul.

Fratele Iosif Branham

sâmbătă, 5 septembrie 2020

Dragă Mireasă în Clocot,

Sunt atât de mulțumitor că noi nu trebuie să ne bizuim pe înțelegerea noastră, dar suntem capabili să stăm împreună în locuri Cerești în prezența Duhului Sfânt și să bem din Fântâna Lui de Viață inepuizabilă. Este o fântână de apă clocotind în sus înăuntrul nostru către Viața veșnică.

Este greu pentru noi să înțelegem cum cineva care are acces la acea Fântână Arteziană Pură ar vrea să bea dintr-un jgheab făcut de om, cu o gură de scurgere făcută de om, într-o cisternă făcută de om, cu un filtru făcut de om deasupra pentru a scoate gândacii mari afară din aceasta, când acolo este o Fântână din care să bei care a fost adeverită de a fi Apă Pură de la tronul lui Dumnezeu.

Noi știm din Citirea Cuvântului în Evanghelia Sfântului Ioan că,

“La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu." "Și Cuvântul a fost făcut trup, și a locuit printre noi.”

El a fost Martorul Adevărat și Credincios al Cuvântului Etern al Tatălui. l a fost un Profet și putea să spună doar ce Tatăl îl făcea să spună. El a spus, “Tatăl meu este în Mine.” Asta este ceea ce a spus Isus Tabernacolul, “Tatăl Meu este în Mine.”

Cuvântul ne spune nouă în Apocalipsa să nu schimbăm nici un Cuvânt din acesta, așa cum a făcut Eva. El a spus că aceea ar aduce păcat și moarte.

“Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Profetul nostru ne-a spus căci Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie de nici o interpretare. Dumnezeu a spus-O, Aceasta trebuie să se împlinească. El interpretează propriul Lui Cuvânt. Biblia ne spune nouă că nu este pentru interpretare personală. El a spus, “Să fie lumină,” și acolo a fost lumină. Apoi el a spus, “O fecioara va zămisli,” ea a făcut-o. Aceasta nu are nevoie de nici o interpretare. Apoi Dumnezeu a spus, “În zilele din urmă voi turna din Duhul Meu peste orice făptură”, și El a făcut-o. Aceasta nu are nevoie de nici o interpretare.

Cuvântul deasemenea ne spune că în fiecare epocă Dumnezeu trimite un profet, și acel profet vorbește Cuvântul Lui. Acel profet a fost Cuvântul pentru epoca aceea. Noi știm și că, Cuvântul lui Dumnezeu vine doar la profetul Lui și acel profet este interpretul divin al Cuvântului.

Apoi profetul Lui descoperă acel Cuvânt audienței. Audiența crede fiecare Cuvânt. Acela este Dumnezeu în acțiune, Dumnezeu mișcându-Se prin Duhul Lui.

Așa că haideți să examinăm aceasta:

  • Dumnezeu este Cuvântul.
  • Dumnezeu vorbește Cuvântul Lui direct profetului Lui.
  • Profetul vorbește Cuvântul lui Dumnezeu, nu cuvântul lui, Cuvântul lui Dumnezeu.
  • Profetul descoperă Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor.
  • Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie de nici o interpretare.
  • Oamenii Îl cred.
  • Acesta este Dumnezeu în acțiune.

Apoi dacă eu “APĂS PLAY” eu ascult la:

  • Dumnezeu vorbind direct către mine.
  • Cuvântul Lui.
  • Vorbit prin profetul Lui.
  • Care nu are nevoie de nici o interpretare.

GLORIE, noi am Prins Viziunea.

Să ascultăm acest Mesaj este calea rânduită de Dumnezeu pentru Mireasa Lui în această zi. A fost înregistrat și păstrat pentru Mireasă ca să bea din această Fântână Arteziană. Să ascultăm Acest Mesaj este să stăm sub cea mai măreață atmosferă sub care am putea fi, pentru că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu vorbit direct nouă de la Dumnezeu.

Acesta trebuie să fie planul lui Dumnezeu pentru Mireasa Lui în aceste zile din urmă.

Haideți să venim împreună la 1:00 P.M. (20:00 ora României) ora locală în Jeffersonville și să bem din Acea Fântână de Viață Inepuizabilă așa cum El ne spune că noi nu trebuie să bem din Cisterne Sparte 65-0123; El a procurat Apă Pură din Fântâna Lui.

Fratele Iosif Branham

 


Sermon Translations

French

Spanish

Portuguese

Italian

Norwegian

Romanian

Russian

sâmbătă, 29 august 2020

Dragă Unul Din Ei,

Ce am făcut noi Duminica trecută? Noi am fost adunați în Casele noastre cu Benzi, cu toții rugându-ne În Numele Lui. Noi am fost botezați cu Duhul Sfânt, când puterea a venit din acea Voce. Ceea ce El a făcut pentru ei în acea zi, El a făcut pentru noi acum. Noi suntem atât de bucuroși că noi putem spune, NOI SUNTEM UNUL DIN EI. Ce odihnă. Ce pace. Ce asigurare are Mireasa Lui așa cum Îl ascultăm vorbindu-ne și spunându-ne că noi suntem Mireasa Lui Perfectă și că noi suntem în voia Lui Perfectă. Nu există altă cale, nu există altă voce, nici un alt mesaj care poate desăvârși Mireasa Lui în afară de Vocea Lui vorbindu-ne prin mesagerul Lui adeverit al orei.

Necredincioșii, care nu au o descoperire completă, spun, “Voi puneți accentul prea mult pe om, dați gloria lui Isus.” NOI O FACEM, pentru că noi credem că noi nu ascultăm un om, sau noi nu dăm glorie unui om, ci este Isus Hristos vorbind prin mesagerul Lui adeverit, și noi îi dăm LUI toată gloria. El ne-a descoperit nouă că este EL încă odată, vorbind Miresei Lui prin buze umane așa cum a promis că El o va face.

Aici ne facem noi greșelile, în seara aceasta. Noi încercăm să punem toată gloria, și pe Hristos, departe în trecut în altă epocă. Biblia a spus,“ El este același ieri, azi, și în veci.” El este la fel de mult aici în această clădire, în seara aceasta, cum El a fost când a umblat în Galilea sau Ierusalim.

Când un bărbat predică și spune, “tu nu trebuie să crezi fiecare Cuvânt de pe acele benzi, profetul a făcut greșeli, el însuși a spus aceasta, și noi ți le putem arăta. Există o diferență între atunci când a fost Dumnezeu care vorbea prin el și propriile lui gânduri sau idei.”.

Când un om stă şi zice că el este un lucrător, un pastor al unei biserici de undeva, şi el nu crede că Isus Cristos este acelaşi în fiecare detaliu (în afara trupului fizic), acelaşi ieri, azi, şi în veci, aceea este sămânţa de contradicţie.

Același în fiecare detaliu! Și apoi vreun OM îți va spune ție că acolo sunt greșeli în ceea ce el a spus, dar prin puterea și ungerea Duhului Sfânt prin el, el îți va spune ce este și ce nu este Cuvântul? NU PENTRU MINE NU ESTE. Îngerul Domnului i-a spus profetului Lui, “Fă-i pe oameni să te creadă pe TINE.” Și noi o facem, fiecare Cuvânt. El a spus,

În Numele lui Isus Hristos! Nu adăugați nici un lucru. Nu luați, să puneți propriile voastre idei în Acesta. Voi doar spuneți ce a fost spus pe acele benzi. Voi faceți exact ce Domnul Dumnezeu a poruncit să faceți. Nu adăugați la Acesta.

Când Dumnezeu vorbește Cuvântul, El nu are nevoie de nici un bărbat sau femeie, sau de nimeni altcineva, să spună ce înseamnă Aceasta. Dumnezeu se referă chiar la ce El spune că se referă. Dar ei vor să se bazeze pe ce spune un slujitor în loc de ceea ce a spus Dumnezeu. Scriptura ne spune că ei au fost acoperiți cu un voal.

Profetul ne-a spus nouă că Scripturile se repetă pe ele însele. Așa cum a fost în zilele Sodomei și Gomorei, așa este astăzi. Așa cum a fost în zilele când Isus a fost aici pe pământ, așa este astăzi. Așa cum a fost în zilele în care profetul Lui a fost aici, așa este astăzi.

Când Fratele Branham a fost în Tucson, Arizona, pentru trei ani, slujitorii nu l-au invitat nici măcar o dată să vină să predice în spatele amvonului lor. De ce? El a spus pentru că ei s-au adunat împreună și au zis, dacă vreun om m-ar avea pe mine la amvonul lui, ei ar fi excomunicat acel predicator.

Astăzi, când voi spuneți cu mândrie, “Noi suntem o Biserică a Benzilor. Noi îl invităm pe profetul Lui să vorbească în spatele amvonului nostru la fiecare serviciu,” acel pastor, și acea biserică, sunt excomunicate.

Dar când vocea mea este redusă la tăcere în moarte, aceste benzi încă vor fi ascultate, și voi veți recunoaște că ce am spus s-a împlinit.

Asta e ceea ce credem noi despre Vocea care este pe Benzi:

“Oile Mele cunosc vocea Mea. Vocea Mea le-a fost dovedită lor, de a fi adevărul. A fost adeverită de a fi Vocea Mea.” Acum, acum observați, ei nu sunt dispuși să urmeze nici o altă voce. Ei nu o vor face.

“Oile Mele cunosc Vocea Mea, și ele nu vor urma nici un străin.”

Așa că haideți să ne adunăm împreună această Duminică la 1:00 P.M. (20:00 ora României) ora locală în Jeffersonville pentru a asculta Acea Voce spunându-ne nouă: Nu Te Bizui Pe Înțelegerea Ta 65-0120

Fratele Iosif Branham