Duminică
19 Septembrie 2021
65-0725M
Unşii Din Timpul Sfîrşitului

Dragă Mireasă Aleasă,

Motivul că Aleşii, a zis Isus, nu vor fi amăgiţi, este deoarece ei sunt Cuvântul. Ei nu pot fi nimic altceva. Ei nu pot să audă nimic altceva. Ei nu cunosc nimic altceva.

Nu există nimic mai măreț în viață decât să știi că Dumnezeu l-a ales pe profetul Său înainte de întemeierea lumii pentru a rosti aceste Cuvinte. Apoi, El a permis ca Vocea Sa să fie înregistrată, astfel ca noi, Mireasa Sa predestinată, să ne putem reîntoarce și să auzim Vocea Sa care a fost înregistrată și depozitată, pentru că El a vrut ca noi să știm:

  • Noi suntem Cuvântul.
  • Noi nu putem fi înșelați.
  • Nu putem fi nimic altceva.
  • Nu putem auzi nimic altceva.
  • Nu cunoaștem nimic altceva.

El știa că astăzi vom avea nevoie de încurajare ca în nicio altă zi din istorie. Bătăliile vor fi mai crâncene ca niciodată. Mireasa Sa va fi pusă la încercare. Dar dacă El ar putea să îi reamintească Miresei Sale cine sunt ei, ei s-ar putea bucura în inimile lor știind că sunt iubiții Lui, în Voia Sa perfectă.

Orice ar arunca Satana asupra noastră, prin orice ar trebui să trecem, acum știm, El își Alege o Mireasă, iar noi suntem acea Mireasă. Nu suntem Rușinaţi cu Descoperirea noastră asupra Cuvântului. Niciodată nu vom încerca să Îi Facem Un Serviciu Lui Dumnezeu Fără A Fi Voia lui Dumnezeu. Pentru noi, este o Hrană Spirituală La Vreme Potrivită. Recunoaștem că vor exista Cei Unși Din Timpul Sfârșitului, dar noi vom RĂMÂNE CU CUVÂNTUL.

Dacă doriți să aveți aceeași încredințare, veniți alături de noi Duminică la ora 14:00, ora locală în Jeffersonville (21:00 ora României), pentru a asculta: 65-0725M Unşii Din Timpul Sfârşitului.

Fratele Iosif Branham

 

 


Scripturi pentru a fi citite:

Matei 5:44-45 / 7:21 / 24:15-28
Luca 17:30 / 18:1-8
Ioan 14:12
Efeseni 1:5
II Timotei 3:1-8
Evrei 6:1-8 / 11:4
Apocalipsa 10:1-7 / 16:13-14
Maleahi 4:5
I Împăraţi 22:1-28
Ieremia: capitolele 27 şi 28

 


Predici traduse