Dragă Doamnă Aleasă,
Ce ai da pentru ca Domnul Isus să vină în casa ta Duminica aceasta, să se așeze pe canapeaua ta, să te privească în ochi și să-ți vorbească direct?
Nu ai putea vorbi. Nu ai vrea să vorbești. Tot ce ai vrea să faci ar fi să te uiți la El și să plângi. Ți-ar fi teamă chiar să deschizi gura. Ce ai putea să spui? În mintea ta te-ai gândi: "Doamne, sunt atât de nevrednic ca Tu să fii aici, în casa mea". Sunt cel mai de jos dintre cei mai de jos. Te-am dezamăgit de atâtea ori, Doamne, dar, Doamne, Te iubesc atât de mult.
Apoi ți-ai da seama în inima ta: El știe exact ce gândesc, nu este nimic ascuns de El. El cunoaște chiar secretele inimii mele.
Privind în Ochii Lui prețioși, vei vedea atâta dragoste și compasiune. El ți-ar vorbi fără ca măcar să deschidă gura. Te-ai gândi că El este chiar aici, în casa mea, cu mine.
Inima ta ar începe să bată și mai tare, când ai vedea că El este pe cale să-ți spună ceva. Dintr-o dată, cea mai dulce Voce pe care ai auzit-o vreodată ți-ar spune: "Draga mea iubită, nu-ți fă griji, numele tău se află în Cartea Vieții Mielului Meu. Nu pe vechea carte a uniunii tale naturale, ci pe noua Mea Carte a Miresei. Este certificatul tău de căsătorie cu Mine.
Draga mea, nu numai că ești iertată de toate păcatele și greșelile tale, dar pentru Mine, ești JUSTIFICATĂ. În Ochii Mei, nu ai făcut niciodată nimic rău.
Ești fiul și fiica Mea prețioasă, virtuoasă și fără păcat. Tu stai în picioare pură; Mireasa Mea neîntinată care a fost spălată de Apa propriului Meu Sânge.
Înainte de a exista luna, stelele sau o moleculă, ați fost fiul și fiica Mea. Sunteți manifestarea fizică a atributelor care au fost în Mine la început.
Gena ta spirituală era în Mine, pentru că ești o expresie a atributelor Mele, a gândurilor Mele. Erai chiar în Mine înainte de întemeierea lumii.
Tu ești Mireasa Mea spirituală care a stat în prezența Fiului, maturizându-se, ascultând Cuvântul Meu. Acum ai început să ai o trezire, te-ai întors și te-ai aliniat cu, Cuvântul Meu. Tu ești Doamna Mea Mireasă Aleasă.
Acum tu ai o uniune spirituală cu Mine. Trupul tău devine Cuvânt, iar Cuvântul devine trup; manifestat și adeverit. Exact ceea ce ți-am spus că se va întâmpla în această zi, se întâmplă, zi de zi. Cuvântul devenind Cuvânt.
Tu ai adevărata Descoperire pentru această ultimă zi: adunarea împreună a Miresei Mele prin acest Mesaj. Nici unei alte epoci nu am promis Aceasta. V-am promis-o vouă, în această epocă: Maleahi 4, Luca 17:30, Sfântul Ioan 14:12.
Duminica aceasta vom avea un ospăț de Ziua Recunoștinței, când vă voi spune și mai multe. Voi petrece ore întregi cu voi, împărtășindu-mă și ospătându-mă din Cuvântul Meu. Vă voi reconfirma că, rămânând cu Cuvântul Meu, cu profetul Meu, cu Vocea Mea, Apăsând Play, sunteți în Voia Mea perfectă.
Le-am spus în Cuvântul Meu, stau la ușă și bat. Dacă cineva va auzi VOCEA Mea și va deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Mulți nu vor asculta și nu-și vor deschide ușa, dar, prin Descoperire, voi v-ați deschis ușa și M-ați primit înăuntru.
Ei nu sunt de acord cu redarea Vocii Mele în bisericile lor. Dacă L-ar lăsa pe Duhul Sfânt să le cerceteze mințile cu ajutorul Cuvântului, ar fi de acord. Lăsați-L pe Hristos, Cuvântul uns, să vă cerceteze propria conștiință. Lasă-L să intre în tine, să vadă dacă Asta este corect sau nu.
Ți-am spus că nu va fi o confesiune care să vă aducă împreună, ei nu pot fi de acord nici măcar cu unul sau două cuvinte din Biblie. V-am spus vreodată că va fi un grup de bărbați? Nu! V-am spus că va fi Mesajul UNUI SINGUR Om; iar voi ați ascultat și v-ați supus.
Pentru că nu au vrut să asculte și să accepte programul meu original de la început, le-am trimis predicatori, învățători, apostoli, pastori și profeți. Dar ei au fost trimiși pentru a-i îndrepta pe oameni ÎNAPOI către programul Meu original și perfect, îngerul Meu puternic. Căci este Vocea lui Dumnezeu pentru voi.
Ei sunt unși, dar Eu am doar UN SINGUR MESAGER PROFET PENTRU A VĂ CONDUCE. DUHUL SFÂNT ESTE PROFETUL. Nu v-am spus Eu de multe ori, CUVÂNTUL MEU SPUS PRIN EL NU ARE NEVOIE DE NICIO INTERPRETARE, NU ADĂUGAȚI SAU NU SCOATEȚI NIMIC DIN CE A SPUS EL, SPUNEȚI doar CE A SPUS PE BENZI? Acesta este profetul, Duhul Sfânt care vă conduce.
El este cel pe care l-am trimis să vă cheme să fiți Mireasa Mea. El este cel care vă va prezenta pe voi înaintea Mea. El este cel alături de care am stat când i-am arătat o avanpremieră a ta, Mireasa Mea. V-am spus totul despre el în Apocalipsa, când am spus: "Eu, Isus, am trimis pe ÎNGERUL MEU să vă mărturisească aceste lucruri ÎN BISERICI". Sunt EU, doar că mă folosesc de trupul și vocea lui pentru a vă vorbi."
Ce zi minunată avem împreună cu El. Nu am fost niciodată mai fericiți și mai mulțumiți în viața noastră. Asta este. Asta este ceea ce am așteptat toată viața noastră.
Nu există nici măcar o umbră de îndoială în inimile și mințile noastre. Fiindcă, cu fiecare Mesaj pe care îl auzim, El ne spune că suntem în Voia Sa perfectă. Există o singură Voce care vă va uni, vă va desăvârși și vă va aduce împreună... Eu, EU VORBIND PRIN PROFETUL MEU. NU CUVINTELE LUI, CI CUVINTELE MELE. ACEASTA ESTE CALEA MEA PREVĂZUTĂ.
Masa este întinsă. E plină de verze, de napi, de ridichi... CUVÂNT PESTE CUVÂNT, PESTE CUVÂNT. Vom avea un ospăț de Ziua Recunoștinței ca niciodată înainte. Va fi un jubileu în întreaga lume, pe măsură ce Mireasa se va aduna în jurul Meselor lor pentru a asculta Vocea lui Dumnezeu care le vorbește. Casele și bisericile noastre vor fi pline de prezența Lui. Vom rămâne fără cuvinte, cu excepția Gloriei noastre, Aleluia, laudei Numelui Domnului.
Veniți să luați parte la Adunarea de Ziua Recunoștinței a Familiei Miresei, în timp ce El ne hrănește. Nu întârziați, deoarece vom începe ospățul Duminică, exact la 12:00 P.M., ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România). El va fi acolo, căci El mi-a spus că va fi.
VIN și vă voi spune totul despre Uniunea Invizibilă A Miresei Lui Cristos 65-1125.
Ne vedem acolo, la Masă.
Fratele Iosif Branham
AKA: Doamna Sa Aleasă
Predici traduse