Duminică
28 Ianuarie 2024
63-1124E
Trei Feluri De Credincioşi

Drag Credincios,

Cât de minunat este să spui: EU SUNT CREDINCIOS. Nu într-un crez, ci în Cuvânt! Nu într-o denominațiune; în Cuvânt! Nu ceea ce spune altcineva; ci ceea ce spune Cuvântul!

Nu punem nimic la îndoială, pur și simplu credem în El. Indiferent de cum sună sau de ceea ce are de spus altcineva despre El, noi suntem un credincios autentic. Noi avem o descoperire spirituală a Cuvântului.

Vedem ceasul în care trăim. Vedem Mesajul orei. Vedem mesagerul orei. Îl vedem pe Dumnezeu care se descoperă pe Sine în Cuvântul Său. Vedem că nu există nimic altceva decât Acest Mesaj, Acest mesager, Acest Cuvânt.

Un credincios adevărat nu aude nimic decât Cuvântul. Asta-i tot. El urmăreşte Cuvântul. El nu caută nici o fisură. El nu caută nici o şmecherie. El crede pe Dumnezeu, şi aceea o stabileşte, şi el doar continuă să meargă înainte. Înţelegeţi? Acolo-i cel credincios.

Nu putem asculta nimic altceva decât Cuvântul; Cuvântul care vine numai la profet. Fără fisuri, nu interpretarea cuiva, ci Cuvântul Pur care a fost rostit și pus pe benzi pentru Mireasă.

Duhul a însuflețit acel Cuvânt în noi și a devenit viu. Prin credință, noi Îl vedem și Îl credem. Va veni un sunet din Ceruri care va aduce un astfel de botez al Duhului Sfânt în Mireasă, încât ne va lua de pe pământ, într-un Har de Răpire. Dumnezeu a promis acest lucru.

Noi suntem puși la încercare tot timpul, în fiecare zi. Satana încearcă să ne spună că testele și încercările noastre sunt Dumnezeu care ne pedepsește. Dar, lauda fie adusă lui Dumnezeu, nu este așa, este Satana care o face și Dumnezeu care o permite.

Dumnezeu ne temperează și ne modelează pentru a vedea ce vom face. Încercarea vine pentru a ne zdruncina, pentru a ne pune la pământ, pentru a vedea unde vom sta. Dar noi învingem fiecare bătălie, pentru că suntem exemple vii; Cuvântul lui Dumnezeu trăiește în noi și prin noi.

Cât de importanți suntem noi în ochii Lui?

Nimeni nu-ţi poate lua locul, nu contează cât de mic. Tu spui, „Eu sunt o casnică.” Nimeni nu-ţi poate lua locul. Dumnezeu, în marea lui orânduire, a aşezat aşa pe cutare, Trupul lui Cristos, în ordine, încât nu există nici unul să-ţi poată lua locul.

Cât de minunată este asta? Fiecare dintre noi are un loc. Fiecare dintre noi a fost aici când Dumnezeu a vorbit lumea în existență. El a pus corpul nostru aici chiar atunci. Dumnezeu ne-a plasat pe pământ în acest timp pentru a împlini Cuvântul Său și pentru a ne da Viața Veșnică.

Fiecare trebuie să facă o decizie. Care este poziția ta față de acest Cuvânt, acest Mesaj, acest mesager? Cât de important este să ascultați Cuvântul care este rostit pe benzi?

În toate diferitele părţi ale lumii, aceste benzi circulă prin, slujbe de benzi.

Este o slujbă pe bandă trimisă de Dumnezeu către Mireasa Sa din întreaga lume. Îți spune exact unde te afli, cine ești și dacă ești un credincios în Cuvânt.

Uite, tu eşti într-una din clasele acestea. În starea ta prezentă chiar acum, starea prezentă de minte, care, voi aici în această audienţă vizibilă, şi voi care veţi fi în audienţa invizibilă a acestei benzi, starea voastră prezentă de minte după ce aţi ascultat la această bandă, vă dovedeşte în ce clasă sunteţi voi.

După ce ascultați această bandă, se dovedește din ce clasă de oameni faceți parte. Unii cred că aveți nevoie de mai mult decât de Cuvântul pur care a fost rostit pe benzi. Unii cred că zilele Mesajului unui singur om s-au terminat; trebuie să îți asculți pastorul sau ești pierdut.

Cea mai mare divergență în Mesaj astăzi este importanța acordată ascultării benzilor. Unii învață că este greșit să asculți benzi în biserică; doar pastorul trebuie să slujească. Unii spun că există un echilibru, dar nu pun niciodată benzile în biserică, sau dacă o fac este destul de rar.

Cu atâtea idei, atâtea gânduri, atâtea interpretări ale Cuvântului, cine are dreptate? Pe cine ar trebui să crezi? Aceasta este întrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie să și-o pună.

Profetul ne-a spus să verificăm cu CUVÂNTUL, nu cu ceea ce spune oricine. Cum faceți acest lucru? Există doar O SINGURĂ MODALITATE de a face acest lucru, APASĂ PLAY.

Trebuie să existe un răspuns corect, o cale corectă. Fiecare persoană trebuie să decidă pentru sine. Această Duminică va determina viitorul pentru toți cei care ascultă acest Mesaj.

Ceva ce ar trebui să vă întrebați: Cine este singura persoană care are ,,Așa Vorbește Domnul"? Pe cine a adeverit Stâlpul de Foc? Cine ni-L va prezenta pe Isus? Cine a rostit Cuvântul infailibil? Ale cui cuvinte rostite pe pământ au fost atât de importante, încât au avut ecou în ceruri?

Dacă vreți să aveți răspunsurile corecte, vă invit să veniți să ascultați Mesajul Duminica aceasta, la ora 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România) 63-1124E — Trei Feluri De Credincioși.

Fratele Iosif Branham

 

Scripturi pentru a fi citite înainte de serviciu:

Ioan 6:60-71