Duminică
04 Octombrie 2020
62-1014M
Statura Unui Om Perfect

Dragă Statură A Miresei Perfecte,

Ce zi glorioasă vom avea din nou Duminica aceasta așa cum Dumnezeu Însuși vorbește prin mesagerul Lui ales, acel unul pe care El l-a ales cu grijă, i-a dat dat personalitatea lui, manierele lui, felul în care el a acționat, caracteristicile lui, să atragă atenția noastră așa ca El să ne poată vorbi buză către ureche și să-și descopere Cuvântul Lui.

El a trimis îngerul Lui în pădure să stea sub un pom cu un creion și o foaie de hârtie în buzunarul lui. Apoi, de îndată ce se făcea lumină suficientă pentru a vedea, el își ridica mâinile sus în aer, și spunea, “Doamne, ce pot face eu astăzi? Ce îmi vei da Tu pentru copiii Tăi?” Apoi Domnul îi descoperea lui ce El voia să spună Miresei Lui.

Noi stăm și ascultăm cu mare anticipare, așteptând să auzim fiecare Cuvânt pe care Domnul îl va vorbi către noi prin îngerul Său. Noi devenim nerăbdători să-l auzim pe El spunându-ne că noi suntem în Voia Lui perfectă, noi suntem Mireasa Lui.

Poate noi am ascultat Mesajul de multe, multe ori înainte, dar noi ȘTIM că de data aceasta va fi ca niciodată înainte când noi l-am ascultat. Pentru că este MANĂ PROASPĂTĂ ASCUNSĂ fiind descoperită în plinătate Miresei Lui ASTĂZI.

Ce Descoperire nouă sau mai adâncă ne va revela El nouă astăzi așa cum noi Îl ascultăm vorbind și spunându-ne cum putem noi deveni locul de locuit al Dumnezeului cel viu; Spunându-ne ce trebuie să facem să fim mai mult ca El... Cum să îți zidești casa ta Spirituală unde Dumnezeu poate locui și ne poate face pe noi ca El, să devenim o reflexie a Ființei Lui.

Eu nu sunt aici în această dimineață să zidesc o organizație. Cristos nu m-a trimis să zidesc o organizație. Cristos m-a trimis să zidesc indivizi la statura lui Isus Cristos, ca ei să poată fi casa de energie și locul de locuit al Duhului, prin Cuvântul Lui.

Noi suntem Trupul în care Dumnezeu poate locui, Dumnezeu poate umbla, Dumnezeu poate vedea, Dumnezeu poate vorbi, Dumnezeu poate lucra în el. Noi suntem instrumentul Viu al lui Dumnezeu, Dumnezeu pe două picioare, în noi....GLORIE!!

Noi suntem acea Mireasă Cuvânt după care El vine, Aceia care AU STAT ȘI AU CREZUT FIECARE CUVÂNT.

Acum, Dumnezeu este un bun... El trimite Cuvântul Lui. Dacă tu nu vei crede Cuvântul Lui, atunci El pune în Biserică cinci slujbe diferite: în primul rând apostolii, profeții, învățătorii, pastorii, evangheliștii. Ei sunt pentru a desăvârși Biserica.

59-0815 - "Cum Vulturul Își Scutură Cuibul"
Rev. William Marrion Branham

Noi credem FIECARE CUVÂNT. Noi vrem doar ACEL CUVÂNT. Noi suntem acea Biserică restaurată deplin după care El vine, care nu are nevoie de nimic DECÂT DE ACEL CUVÂNT.

El își cheamă și unește Mireasa Lui din jurul lumii. A venit timpul să ne întoarcem la CUVÂNTUL ORIGINAL: să credem FIECARE CUVÂNT. Copiii Lui sunt chemați afară, “Noi vrem să auzim ACEA VOCE!”

Duminică la 1:00 P.M. (20:00 ora României) ora locală în Jeffersonville, noi ne vom aduna împreună din cele patru colțuri ale pământului să ascultăm CUVÂNTUL: Statura Unui Om Perfect 62-1014M, vorbit direct de la Dumnezeu prin îngerul Lui ales, către Mireasa Lui care crede că Acesta este AȘA VORBEȘTE DOMNUL.

Fratele Iosif Branham

 

Scripturi pentru a fi citite înainte de ascultarea Mesajului:

Matei 5:48
Luca 6:19
Ioan 1:1 / 3:3 / 3:16 / 5:14 / 14:12
Faptele Apostolilor 2:38 / 7:44–49 / capitolul 10 / 19:11 / 28:19
Efeseni 4:11-13
Coloseni capitolul 3
Evrei 10:5 / 11:1 / 11:32-40
Iacov 5:14
2 Petru 1-7
Isaia 28:19

 


Predici traduse

French

Spanish

Portuguese

Italian

Norwegian

Romanian

Russian