Vineri
02 Aprilie 2021
64-0419
The Trial

Dragă Oaspete Invitat,

Cu mari aşteptări vă invit pe fiecare dintre voi la Adunarea Internaţională de Paşti. Un sfârşit de săptămână glorios umplut cu rugăciune, închinare, vindecare, revărsare şi umplere din nou cu Duhul Sfânt. Un sfârşit de săptămână aşa cum nu aţi mai experimentat niciodată.

Nu este doar tradiţionala Vineri, Sâmbătă şi Duminică de servicii cu câţiva vorbitori invitaţi, este o adunare a Miresei lui Hristos din jurul lumii care i-a dedicat întregul sfârşit de săptămână de Paşti Lui aşa cum zguduim cerul cu rugăciunile noastre, ascultăm Vocea lui Dumnezeu vorbindu-ne direct nouă prin mesagerul Lui ales, şi ne închinăm Regelui nostru Înviat.

Noi reducem la tăcere toată lumea, telefoanele noastre, lucrul nostru, prietenii noştri, şi toate celelalte lucruri care ne pot distrage atenţia. Noi ne închidem uşile şi îl invităm pe El în casele noastre pentru un sfârşit de săptămână plin de închinare non-stop şi meditare către El, şi doar către El. Ce oportunitate avem noi.

Noi îi vom mulţumi Lui pentru timpul minunat pe care l-am avut iarna aceasta aşa cum ne-a descoperit Cuvântul Lui nouă ca niciodată înainte, aşa cum noi am ascultat: Cele Șapte Peceți, Capodopera și Cele Șapte Trâmbițe . El ne-a pregătit şi ne-a desăvârşit pentru venirea Lui în curând. Şi acum El are ceva special pregătit pentru noi la sfârşitul acestei săptămâni de Paşti.

Noi auzim lumea spunând acum, “Am terminat, şi noi vrem să ne întoarcem înapoi la normalitate, la felul în care lucrurile obişnuiau să fie. Totul este în regulă acum, noi am învins lucrul acesta. Noi am fost speriaţi pentru o vreme, că ar putea fi ceva de acesta, noi am stat o vreme la Arcă, dar nu a plouat, hai să ne vedem de viaţa noastră.”

Dar Mireasa strigă opusul, “VA PLOUA, NOI SUNTEM ÎN ARCĂ DOAMNE aşa cum Cuvântul Tău a poruncit. Vino să-Ţi iei Mireasa, aceasta nu este casa noastră. Noi suntem pregătiţi să venim la noua noastră casă pe care Tu ai pregătit-o pentru noi. Noi nu mai putem fi niciodată aceiaşi.”

Noi am avut experienţa celor mai minunate zile din viaţa noastră. Acum, El ne dă nouă încă o ocazie de a umple un sfârşit de săptămână întreg cu nimic altceva decât cu El. Zile după care noi am tânjit. Zile pentru care ne-am rugat. Un timp special când noi îi putem spune Lui, “Doamne Isuse, Tu ai spus că vi după o Mireasă care s-a pregătit. Doamne, noi credem că noi suntem acea Mireasă după care Tu ai aşteptat. O Mireasă Cuvânt care iubeşte şi crede fiecare Cuvânt. Eu vreau să mă adun cu Mireasa Ta din jurul lumii, şi în unitate, să ne închinăm şi să Te lăudăm, şi să ne pregătim pentru venirea Ta în curând.”

Ce Îl va aduce pe El pe scenă? Disperarea. Noi trebuie să devenim disperaţi.

Acum, eu cred că noi trăim în zilele în care noi suntem… Sau, de altfel, zilele în care noi trăim ar trebui să facă Biserica să meargă complet în disperare. Eu cred, de la mesajul de azi dimineaţă de la Dumnezeu, nu de la mine, eu cred că ar trebui să arunce această întreagă adunare în disperare, că noi ne-am jucat destul de mult. Noi am mers la biserică destul de mult. Noi trebuie să facem ceva.

Ce ocazie avem să devenim disperaţi la acest sfârşit de săptămână şi să-L chemăm pe Isus pe scenă. Haideţi să ne adunăm cu Mireasa această Vineri, Sâmbătă şi Duminică. Noi ne-am jucat destul de mult, noi am mers la biserică destul, noi trebuie să facem ceva.

Mi-ar plăcea ca noi toţi să ne unim la acest sfârşit de săptămână la ora de vară de Paşti conform programului următor.

VINERI
Să începem sfârşitul de săptămână de Paşti la ora 9:00, apoi din nou la 12:00, prin a ne uni în rugăciune şi a-L invita pe Domnul să fie cu noi şi cu Mireasa Lui din jurul lumii la acest sfârşit de săptămână special, şi să umple casele noastre cu Duhul Sfânt aşa cum ne dedicăm în a-L sluji.

Apoi haideţi să ne unim din nou în rugăciune la ora 3:00 în comemorarea răstignirii Domnului. Fie ca gândurile noastre să se întoarcă spre acea zi cu peste 2000 de ani în urmă, la Calvar, şi să-L vedem pe Salvatorul nostru atârnând pe acea cruce, şi apoi să ne citim numele acolo:

Când tu îţi poţi citi numele acolo, “El a fost străpuns pentru fărădelegile lui William Branham; El a fost vătămat pentru nelegiuirea lui William Branham,” atunci vine pacea. Nu ca şi când aceasta a fost doar o afacere la grămadă; a fost pentru mine. Este una individuală. Am fost inclus în aceasta. “Prin rănile Lui, William Branham a fost vindecat.” Atunci este diferit.

Apoi la 19:00, haideţi să ascultăm cel mai important proces din toate timpurile, aşa cum ne adunăm împreună în jurul Tronului să ascultăm Mesajul: Procesul 64-0419.

SÂMBĂTĂ
Sâmbătă: 9:00, 12:00 şi 15:00, să ne unim din nou cu toţi în rugăciune.

Apoi Sâmbătă după-amiază la ora 19:00, noi toţi vom veni împreună să ascultăm CUVÂNTUL: Acea Zi Pe Calvar 60-0925. Ce zi minunată va fi.

DUMINICĂ
În acea dimineaţă măreaţă şi minunată de înviere, să ne trezim devreme aşa cum a făcut Fratele Branham, la ora 5:00, şi doar să-I mulţumim Domnului că L-a înviat pe Isus din morţi:

“La ora cinci azi dimineaţă, micuţul meu prieten cu un piept roşu a zburat sus la fereastră şi m-a trezit. Se părea că inimioara lui să plesnească, zicând, "El a înviat.”

La 8:30 haideţi să ne adunăm sincer încă o dată într-un lanţ al rugăciunii, rugându-ne unii pentru alţii şi pregătindu-ne să ascultăm Vocea lui Dumnezeu.

La 9:00 vom veni împreună să ascultăm Mesajul nostru de Paşti: Acuzaţia 63-0707M

La 12:00 să ne unim din nou în rugăciune, mulţumindu-I pentru SFÂRŞITUL DE SĂPTĂMÂNĂ MINUNAT PE CARE El NI L-A DAT CU EL ŞI CU MIREASA LUI.

Fraţilor mei şi surorilor mele de peste mări, mi-ar plăcea să vă invit să vă uniţi cu noi pe fusul orar din Jeffersonville, pentru toate rugăciunile din program şi pentru banda ascultată Duminică dimineaţa. . Îmi dau seama, totuşi, că ar fi foarte dificil pentru majoritatea dintre voi să ascultaţi Benzile Vineri şi Sâmbătă după-amiază la orele locale din Jeffersonville, deci simţiţi-vă liberi să ascultaţi acele Mesaje la orice timp din zi convenabil pentru voi. Mi-aş dori, totuşi, ca noi toţi să ne unim Duminică dimineaţa la ora 9:00, ora locală în Jeffersonville (16:00 ora României), să ascultăm Mesajul nostru de Duminică împreună.

Apăsaţi aici pentru formatul PDF al programului ce poate fi imprimat.

Mi-ar plăcea de asemenea să vă invit pe voi şi copiii voştri să luaţi parte la fişele de lucru şi tutorialele de la Atelierul de Creaţie, şi chestionarele de la Fundaţia Pentru Tineri, de care toată familia voastră se pot bucura împreună. Credem că vă vor plăcea pentru că sunt toate bazate pe CUVÂNTUL pe care îl vom asculta la acest sfârşit de săptămână.

Apăsaţi aici să vedeţi materialele de care veţi avea nevoie pentru proiectele de la Atelierul de Creaţie. Proiectele pot fi văzute aici.

Apăsaţi aici pentru Benzile cu chestionare pentru sfârşitul de săptămână de Paşti.

Este o astfel de onoare pentru mine să vă invit pe voi şi familiile voastre să venim împreună cu Mireasa din jurul lumii pentru un sfârşit de săptămână plin de SLUJIRE, ÎNCHINARE ŞI VINDECARE. Este un sfârşit de săptămână care ne va schimba vieţile.

Fratele Iosif Branham


Predici Traduse

Franceză

Spaniolă

Portugheză

Italiană

Norvegiană

Română

Rusă