Dragă Adunare A Fratelui Branham,
Aș dori să invit lumea să ni se alăture în această Duminică, la 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), în timp ce noi, Vulturii, ne adunăm la fiecare două sute de mile pătrate într-una dintre bisericile profetului. Îl vom auzi pe Dumnezeu vorbind prin cel de-al șaptelea înger al Său mesager și ne va spune:
Acest Mesaj, şi toate celelalte din Mesajele asupra cărora eu vorbesc, sunt îndreptate spre adunarea mea. Acesta nu este pentru adunarea voastră numai dacă ei vor să-L primească. Dar El este îndreptat către acest popor aici.
El ne vorbește, GLORIE, adunarea lui. Nu voi care spuneți: „Fratele Branham este profetul, dar el nu este pastorul meu. Pastorul nostru spune că redarea benzilor în biserică nu este conform Cuvântului pentru astăzi.” „Pastorul nostru ne spune că trebuie să-l ascultăm. Conform Cuvântului, El ne conduce acum prin Duhul Sfânt.”
Profetul s-a adresat ție și pastorului tău.
La orice lucrători la orice loc, oricând, acesta nu este îndreptat în desconsiderări spre învăţăturile voastre, acesta nici măcar nu este îndreptat spre oile voastre.
Nu vrem să ne certăm cu voi, fraților și surorilor. Noi înțelegem, nu vă este adresată vouă, ci nouă, care credem că Duhul Sfânt a pus pe al șaptelea înger mesager al Său să fie pastorul nostru și să ne conducă pe noi, biserica Sa. Credem că redarea benzilor este SINGURA CALE ADEVĂRATĂ. Voi aveți dreptate și faceți ceea ce v-a spus profetul să faceți:
Şi eu întotdeauna le refer, dacă ei sunt un membru al unei biserici, „Vedeţi păstorul vostru.”
Trebuie să faci ceea ce spune pastorul tău.
Apoi, profetul îi mai spune încă o dată pastorului tău, ca să se asigure că a înțeles.
Acum, păstorule, eu vreau ca tu să ştii aceea, că, acesta este numai pentru adunarea mea la care vorbesc aceste lucruri. Şi eu am un drept să fac aceea, pentru că am fost pus de Duhul Sfânt să veghez asupra acestor oi.
El a fost trimis să vegheze asupra noastră, asupra oilor sale, cele pe care Dumnezeu le-a pus în GRIJA LUI. Duhul Sfânt este pastorul nostru, căci El ne vorbește și ne conduce în fiecare zi prin Vocea Sa adeverită.
Aceasta este ceea ce Domnul ne conduce să facem. Nu suntem împotriva ta sau a pastorului tău, sau a modului în care te simți condus de Domnul să faci. Fiecare persoană trebuie să facă ceea ce simte că Domnul o conduce să facă, conform Cuvântului.
Noi avem un singur filtru, ACEST MESAJ. Tot ceea ce ascultăm trebuie să treacă prin acest filtru. Vocea pe care o ascultăm pe benzi este singura Voce în care avem încredere 100% că este Așa Vorbește Domnul.
“Tu crezi că acea ungere de pe aceşti oameni înseamnă că este ungerea Duhului Sfînt?” Da, domnule, Duhul Sfînt original al lui Dumnezeu peste o persoană, şi totuşi ei sînt falşi.
Destinația noastră veșnică depinde de ceea ce EL A SPUS PE BANDĂ, nu de ceea ce spune un alt om sau un grup de oameni. Astfel, nu putem și nu vom asculta pe nimeni altcineva. Cum poate cineva să riște?
Veniți să vă adunați cu noi cu atât mai mult cu cât vedeți că se apropie ziua.
Oamenii pot şedea chiar în casa lor sau se pot…aduna în locurile lor, bisericile lor, şi aşa mai departe, şi să audă serviciul.
Aceasta, prieteni, conform profetului lui Dumnezeu, nu după interpretarea unui om a ceea ce spune Biblia, înseamnă să ne adunăm în jurul Cuvântului, cu atât mai mult cu cât vedem că ziua se apropie.
La ce bun este chivotul fără Dumnezeu? Acesta este doar o cutie de lemn, şi două tăbliţe de piatră.
Veniți împreună cu noi să ascultăm filtrul oferit de Dumnezeu, în timp ce El ne aduce Mesajul: Filtrul Unui Om Gânditor 65-0822E.
Fratele Iosif Branham
Verificaţi pentru ce vă zbateţi. Verificaţi pentru ce sunteţi aici. Verificaţi pentru ce vă duceţi la biserică. Ce vă face…Este bine să mergeţi la biserică, dar să nu mergeţi numai la biserică; aceea nu vă v-a mântui.
Predici traduse