Drag Nufăr de Baltă,
Cât de mult au tresăltat inimile noastre de bucurie Duminică, când L-am auzit pe Domnul nostru vorbind și spunându-ne ce se întâmplă acum. Noi ne unim cu, Cuvântul și devenim UNA cu El. Foarte curând ne vom uni cu sfinții care au plecat înaintea noastră pentru a fi UNA cu ei. Apoi vom fi cu toții uniți cu Hristos ca UNUL pentru Cina Nunții Mielului.
Câtă bucurie ne-a umplut sufletele când El ne-a spus să ne gândim că într-o clipă, într-o clipeală de ochi, lumea nici măcar nu va ști ce se întâmplă; dar, dintr-o dată, îi vom vedea în fața ochilor noștri pe cei dragi care au plecat înainte și vom fi uniți din nou cu ei.
Ce așteptare ne umple inimile la gândul că, într-o clipă, vom vedea în fața noastră pe tații, mamele, frații, surorile, soții, soțiile, copiii, chiar și pe profetul nostru. ÎI VOM VEDEA, ÎN CARNE ȘI OASE!!!
Vom ști chiar atunci, că asta e ACEASTA; a venit timpul, am reușit, s-a terminat. Vorbim despre stimularea prin Descoperire!!! Doar gândindu-vă și vorbind despre asta acum, vă aud strigând: GLORIE, ALELUIA, LĂUDAȚI NUMELE DOMNULUI.
Ce timp petrecem, bucurându-ne de aceste scrisori de dragoste care ne-au fost lăsate. Scrisori de dragoste pe care le putem lua oricând dorim și le putem citi iar și iar și iar. Și nu numai atât, ci și mai MULT, Îl putem AUZI pe Domnul Însuși vorbind prin buze omenești și spunându-ne: "Am păstrat aceste scrisori de dragoste doar pentru tine, iubita Mea. Știam că va veni vremea când vei avea nevoie să Mă auzi spunându-ți cât de mult te iubesc și că ești a Mea".
"Am vrut să îți spun în fiecare zi, când inamicul te atacă, când treci prin toate testele și încercările tale, TU EȘTI A MEA. Eu am plătit deja prețul. Eu am biruit deja orice... M-ai auzit, dragă? De orice ai nevoie, am biruit deja pentru tine, pentru că Eu te iubesc".
"Te-am cunoscut înainte ca lumea să existe. Tu făceai parte din Mine ATUNCI. Tu nu-ți amintești asta acum, dar Eu îmi amintesc. Nu uita ce ți-am spus, ești Trup din Trupul Meu, Duh din Duhul Meu, Os din Oasele Mele".
"A sosit acum momentul despre care ți-am vorbit. Nu vor mai fi necazuri, nu vor mai fi teste și încercări; zilele acelea s-au terminat. Acum suntem doar noi toți împreună pentru Eternitate".
"Aveți curaj. Continuați să presați. Ruperea acelei zile este aproape. Toată tensiunea prin care treceți zilnic este doar pentru a vă aduce mai aproape de Mine".
"Când se întâmplă ceva cu tine și ajungi să te simți atât de dărâmat, obosit și stresat, și parcă nu mai poți continua, nu trebuie să uiți niciodată că eu sunt acolo cu tine. Cuvântul Meu trăiește în tine. Tu ești Cuvântul Meu."
"Ți-am spus, vorbește Cuvântul. Pentru orice lucru pe care îl dorești, când te rogi, crede că îl vei primi și îl vei avea. Îți va fi dat. Eu am biruit deja pentru tine".
Ce înseamnă aceste Cuvinte pentru noi. Ele ne susțin zilnic. Ne îmbărbătează Duhul și ne așază în locuri Cerești cu El. Trăim doar pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Său. Avem un singur obiectiv, care este Isus Hristos. În afară de Acesta, nu mai contează nimic altceva.
Am prins Viziunea. Voalul a fost dat la o parte și Îl vedem pe El, Cuvântul Său făcut trup, vorbindu-ne prin buze omenești. Suntem îndrăgostiți de acest Cuvânt, de acest Mesaj, de acea Voce.
Veniți alături de noi Duminică la 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), pentru a avea cea mai măreață experiență din viața voastră. Află cum să învingi orice bătălie pe care Satana ți-o aruncă în cale. Umpleți inima de bucurie și fericire știind că ești Mireasa lui Isus Hristos.
Fratele Iosif Branham
63-0825M Cum Pot Eu Birui?
Scripturi pentru a fi citite înaintea serviciului:
Apocalipsa 3:21-22
Predici traduse