Dragă Doamnă Isus Hristos,
Dacă ne punem o întrebare despre orice lucru din viața noastră, trebuie să existe un răspuns adevărat. Poate fi ceva aproape de el, dar trebuie să existe un răspuns adevărat, direct, la fiecare întrebare. Prin urmare, la fiecare întrebare care apare în viața noastră, trebuie să existe un răspuns adevărat, corect.
Dacă avem o întrebare biblică, trebuie să existe un răspuns biblic. Nu vrem ca acesta să vină de la un grup de oameni, de la o anumită adunare, sau de la un anumit învățător, sau de la o anumită confesiune. Vrem ca acesta să vină direct din Scriptură. Trebuie să știm: care este locul adevărat și corect de închinare la Dumnezeu?
Dumnezeu a ales să întâlnească omul; nu era într-o biserică, nu într-o denominaţiune, nu într-un crez, ci în Cristos. Acela-i singurul loc în care Dumnezeu va întâlni un om, şi el se poate închina lui Dumnezeu, este în Cristos. Acela-i singurul loc. Nu contează dacă tu eşti Metodist, Baptist, Catolic, Protestant, orice ai putea fi, există numai un singur loc în care poţi să te închini corect lui Dumnezeu, acela-i în Cristos.
Singurul loc corect și ales de Dumnezeu pentru a ne închina Lui este în Isus Hristos; aceasta este singura cale prevăzută de El.
Biblia ne-a promis un Vultur în Maleahi 4; un Stâlp de Lumină pe care trebuie să-l urmăm. El va arăta bisericii rătăcitoare că El este Evrei 13:8, Isus Hristos, același ieri, azi și în veci. De asemenea, ni se promite în Luca 17:30 că Fiul omului (Vulturul) se va descoperi Miresei Sale.
În Apocalipsa 4:7, ni se spune că erau patru Făpturi, prima fiind un leu. Următoarea Făptură a fost un bou. Apoi, următoarea care a venit a fost un om; acel om a fost reformatorii, educația omului, teologia și așa mai departe.
Dar Biblia spune că în timpul serii, ultima Făptură care avea să vină era un Vultur zburător. Dumnezeu avea să ofere Miresei Sale din timpul sfârșitului un Vultur; Însuși Fiul omului, care se va arăta în trup pentru a-și conduce Mireasa Sa.
Biblia spune, de asemenea, că toate lucrurile de odinioară, din Vechiul Testament, erau umbre ale lucrurilor viitoare. Pe măsură ce acea umbră se apropie, negativul este înghițit de pozitiv. Ceea ce a avut loc atunci este o umbră a ceea ce va avea loc astăzi.
În I Samuel 8, Vechiul Testament ne spune că Dumnezeu rânduise pe profetul Samuel pentru a conduce poporul. Poporul s-a apropiat de el și i-a spus că vrea un rege. Samuel a fost atât de dezamăgit încât aproape că i-a cedat inima.
Dumnezeu Își condusese poporul prin acest profet consacrat și recunoscut de Scriptură, iar el a simțit că fusese respins. El a adunat poporul și i-a implorat să nu se îndepărteze de Dumnezeul care îi purtase ca pe niște copii, le dăduse prosperitate și îi binecuvântase. Dar ei au perseverat.
I-au spus lui Samuel: ,,Nu ai greșit niciodată în conducerea ta. Nu ai fost niciodată necinstit în afacerile tale financiare. Ai făcut tot ce ai putut pentru a ne menține în acord cu Cuvântul Domnului. Apreciem miracolele, înțelepciunea, proviziile și protecția lui Dumnezeu. Noi credem în aceasta. Ne place. Și, mai mult, nu vrem să ne lipsim de ea. Doar că ne dorim un rege care să ne conducă la luptă.
Acum, bineînțeles, când vom ieși la luptă, intenția noastră este ca preoții să meargă înainte, iar Iuda să ne urmeze, iar noi vom sufla din trâmbițe, vom striga și vom cânta. Nu intenționăm să oprim nimic din toate acestea. DAR VREM UN REGE CARE SĂ FIE UNUL DINTRE NOI SĂ NE CONDUCĂ.”
Acesta nu era poporul denominațional din acea zi. Acesta era, de fapt, poporul care susținea că EL ERA într-adevăr profetul lui Dumnezeu care fusese ales de Dumnezeu pentru a-i conduce.
,,Da, tu ești un profet. Noi credem în Mesaj. Dumnezeu îți descoperă Cuvântul Său, iar nouă ne place și nu vrem să ne lipsim de El, dar vrem ca altcineva în afară de TINE să ne conducă; unul de-al nostru. Intenționăm în continuare să spunem că noi credem în Mesajul pe care ni l-ai adus. Este Cuvântul. Tu ești profetul, dar nu ești singura sau cea mai importantă Voce."
Există oameni buni în lumea de azi, biserici bune. Dar există o singură Doamnă Isus Hristos, iar noi suntem Ea, Cei pentru Care El vine; Mireasa Sa Cuvânt virgină curată, care va rămâne cu SINGURA VOCE ADEVERITĂ ȘI DOVEDITĂ a lui Dumnezeu DE A FI AȘA VORBEȘTE DOMNUL.
Dacă doriți să vă alăturați nouă în această Duminică la ora 12:00 P.M., ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), vom fi în continuare la legătura telefonică în întreaga lume ascultând. Iată ce se va întâmpla.
Mişcă-Te peste fraţii mei, surorile, prietenii mei, aici în acest loc în seara aceasta şi afară acolo prin telefon. Câteva state diferite ascultă înăuntru, peste tot de la Coasta de Est la Vest. Mă rog, Dragă Dumnezeule, jos de tot peste pustiuri acolo în Tucson, departe acolo în California, sus în Nevada şi Idaho, departe acolo în Est şi în jur, jos în Texas; în timp ce această invitaţie este dată, oamenii şezând în—în biserici mici, staţii de benzină, case, ascultând înăuntru. O Dumnezeule, fie ca acel om pierdut sau femeie, băiat sau fată, în acest ceas, să vină la Tine. Acordă aceasta chiar acum. Noi o cerem în Numele lui Isus, ca ei să găsească acest loc de siguranţă până mai este timp.
Acum, Doamne, această provocare a fost îndeplinită, că Satan, marele mistificator, el nu are nici un drept să ţină un copil al lui Dumnezeu. El este o fiinţă învinsă. Isus Cristos, singurul loc de închinare, singurul Nume adevărat, l-a învins la Calvar. Şi noi pretindem Sângele Lui chiar acum, că El a biruit fiecare boală, fiecare suferinţă.
Şi eu cer ca Satan să părăsească această audienţă. În Numele lui Isus Cristos, ieşi afară din aceşti oameni, şi ei să fie făcuţi liberi.
Fiecare care îşi acceptă vindecarea pe baza Cuvântului scris, faceţi-vă mărturisirea prin a sta în picioare şi ziceţi, “Acum eu accept vindecarea mea în Numele lui Isus Cristos.” Ridicaţi-vă în picioare.
Laudă să fie lui Dumnezeu! Ia te uită. Priviţi pe aici, din ologi şi alţii se ridică. Laudă să-i fie lui Dumnezeu. Asta este. Doar credeţi. El este aici.
Fratele Iosif Branham
Locul De Închinare Ales De Dumnezeu 65-0220
Scripturi de citit înainte de ascultarea Mesajului:
Deuteronom 16:1-3
Exodul 12:3-6
Maleahi capitolele 3 și 4
Luca 17:30
Romani 8:1
Apocalipsa 4:7