
Sun Apr 26, 2020 10:00 AM EDT
Dragă Cuvânt Făcut Trup,
Aleluia! Terenul din inima noastră a fost pregătit prin ascultarea Cuvântului și Acesta ne-a descoperit: NOI SUNTEM Mireasa virtuoasă a lui Hristos; prețios, virtuos, Fiul fără păcat al lui Dumnezeu, stând împreună cu o Mireasă Cuvânt pură, neîntinată, spălată de Apa Propriului Său Sânge.
Noi am devenit Cuvântul manifestat făcut trup, astfel încât Isus să ne poată lua pe noi, pe care El ne-a predestinat înainte de întemeierea lumii, la pieptul Tatălui.
Lumea poate vedea expresia Credinței noastre prin modul în care acționăm și exprimând faptul că avem adevărata Descoperire de la Dumnezeu a Cuvântului Său dovedit, iar noi suntem neînfricați. Nu ne pasă ce spune sau ce crede întreaga lume... NOI SUNTEM NEÎNFRICAȚI. Apasă play este calea prevăzută de Dumnezeu pentru Mireasa lui Isus Hristos.
Sunt mulți care spun că ei cred în acest Mesaj al timpului sfârșitului, ei cred că Dumnezeu a trimis un profet, ei cred că William Marrion Branham a fost al șaptelea înger mesager, ei cred că el a vorbit Așa Vorbește Domnul, dar ei NU CRED că Vocea este cea mai importantă voce pe care trebuie să o ascultați. Ei nu cred că el a rostit Cuvintele infailibilității. Ei nu cred în redarea benzilor în bisericile lor.
Ce înseamnă asta? ÎNSEAMNĂ CĂ NU LE-A FOST DESCOPERIT!
Este o descoperire. El v-a descoperit-o prin harul Său. Nu este nimic din ceea ce aţi făcut. Nu v-aţi străduit singuri să ajungeţi la credinţă. Dacă ai vreodată credinţă, aceasta ţi-a fost dată prin harul lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu ţi-o descoperă, aşadar credinţa este o descoperire. Şi întreaga Biserică a lui Dumnezeu este zidită pe descoperire.
Prin CREDINȚĂ ni s-a descoperit că acest Mesaj este Vocea lui Dumnezeu pe benzi, care a fost înregistrată și depozitată, pentru a hrăni și a desăvârși Mireasa lui Isus Hristos.
Este o CREDINȚĂ autentică, nealterată, în ceea ce Dumnezeu a spus a fi Adevărul. Și este ancorată în inima și sufletul nostru și nimic nu o va mișca. Va rămâne acolo până când profetul Său ne va prezenta Domnului nostru.
Nu ne putem împotrivi. El ne-a pregătit să primim și să credem Aceasta înainte de întemeierea lumii. El știa că vom primi Vocea Sa în această epocă. El ne-a cunoscut dinainte și ne-a rânduit să primim.
Apoi, lucrările pe care le face Duhul Sfânt astăzi, prin aceste vedenii care nu greşesc niciodată, promisiuni care nu greşesc niciodată, toate semnele apostolice făgăduite în Biblie, din Maleahi 4 şi, oh, Apocalipsa 10:7, toate acestea se împlinesc; şi sunt dovedite ştiinţific şi în orice alt mod. Şi dacă nu v-am spus Adevărul, aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat. Dar dacă vam spus Adevărul, ele poartă mărturie că v-am spus Adevărul. El este încă acelaşi, ieri, astăzi şi în veci, iar manifestarea Duhului Său răpeşte o Mireasă. Lăsaţi ca acea credinţă, descoperire să cadă în inima voastră, că, „Acesta este ceasul.”
Acesta este ceasul. Acesta este Mesajul. Aceasta este Vocea lui Dumnezeu care cheamă Mireasa lui Isus Hristos. O, Biserică, fie ca Domnul să pregătească terenul din inima ta pentru a avea Credință și să-ți descopere că ascultarea acestei Voci, pe benzi, este ceea ce va desăvârși și va uni Mireasa lui Isus Hristos.
Vă invit încă o dată să veniți alături de noi Duminică la 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), să aduceți CREDINȚA voastră pe terenuri mai înalte și să stați împreună cu noi în locurile cerești, așa cum ascultăm Vocea lui Dumnezeu pregătindu-ne pentru venirea Sa curând.
Fratele Iosif Branham
Vă rugăm să fiți în rugăciune pentru noi săptămâna viitoare deoarece vom începe prima noastră tabără Still Waters.
Mesaj: Faptele Sunt Credința Exprimată 65-1126
Scripturi de citit:
Geneza 15:5-6, 22:1-12
Faptele Apostolilor 2:17
Romani 4:1-8, 8:28-34
Efeseni 1:1-5
Iacov 2:21-23
Ioan 1:26, 6:44-46