Duminică
19 Aprilie 2026
65-0429E
Alegerea Unei Mirese
Serviciul Începe În:
0
Zile
19
Ore
40
Min
35
Sec

Sun Apr 26, 2020 10:00 AM EDT

Dragă Mireasă Aleasă,

În timp ce ascultăm acest Mesaj, „Alegerea Unei Mirese”, unii cred că profetul doar ne vorbește și ne învață despre caracterul și calitățile pe care un bărbat ar trebui să le caute atunci când își alege femeia pe care dorește să o ia de soție. Este adevărat, așa este, dar în cuvintele Lui se ascunde o adevărată scrisoare de dragoste. Ceea ce El îi descoperă Miresei Sale este mult mai profund. Dumnezeu îi vorbește direct Ei, spunându-i ce căuta El în Ea și de ce a ales-o de la început. El a vrut ca Ea să știe că a ales-o să fie MIREASA LUI IUBITĂ ȘI DRAGĂ, cu care a vrut să-Și împartă Eternitatea.

La început, Dumnezeu căuta o Mireasă care să aibă același caracter ca al Lui. Același Duh al Său urma să se manifeste în Ea. El voia o Mireasă care să fie atât de dedicată Lui și Cuvântului Său promis, încât chiar Gândirea care era în El să fie în Ea. Ea trebuia să fie asemenea Lui.

El voia ca Ea să fie același trup, aceleași oase, același Duh, același totul, exact ca El. Cei doi urmau să devină UNA.

Ea nu ar avea o privire sălbatică în ochi. Nu ar flirta cu nicio altă voce. I-ar fi sinceră și credincioasă Lui, indiferent ce ar spune cineva. L-ar crede pe Cuvânt. Orice ar spune El, EA AR CREDE FIECARE CUVÂNT, indiferent cât timp ar dura să se împlinească, ea ar crede. Ar rămâne fidelă Cuvântului Său.

Ea L-ar iubi pe El și numai pe El. El nu trebuia să-i ofere bogății mari, ea avea Perla de mare preț, adevărata Descoperire a Lui. Ea ar ști că ei erau UNUL și același. Duhul Lui ar locui în Ea. Orice ar avea nevoie, El i-ar da; tot ce trebuia să facă era să ceară și să creadă, iar El ar face-o.

Ea știa că El va fi plecat mult timp pentru a-i construi o casă care să aibă totul exact pe gustul și după placul ei. El o construia exact așa cum i-ar fi plăcut ei. Ea știa că într-o zi El se va întoarce după ea, așa cum a promis, iar atunci vor avea o mare Cină a Nunții timp de o mie de ani. Apoi, vor merge împreună în acea frumoasă Casă pe care El a construit-o pentru ea, pentru a petrece Eternitatea.

Nimic altceva nu ar mai conta pentru ea. Nu și-ar dori nimic altceva. Ar fi atât de satisfăcută și mulțumită având descoperirea de a ști cine este El și cine este ea. Ar ști că El își va ține Cuvântul. AR FI ÎMPLINITĂ, ȘTIIND CĂ EA ESTE CEA PE CARE EL A ALES-O SĂ FIE MIREASA LUI.

Frații și surorile mele, Dumnezeul cel puternic al Cerului și al pământului a privit dincolo de Eternitate și TE-A ALES PE TINE… PE TINE SĂ FII MIREASA LUI ALEASĂ ȘI IUBITĂ.

Vă invit să veniți alături de mine și de o parte din Mireasa Lui în această Duminică, când El ne vorbește prin îngerul Său puternic și ne spune că suntem Mireasa Lui Aleasă.

Fratele Iosif Branham

 

Mesaj: 65-0429E / Alegerea Unei Mirese

Ora: 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România)

 

Versete:

Geneza 24:12-14
Isaia 53:2
Apocalipsa 21:9