Duminică
14 Iulie 2024
65-0711
Ruşinat

Dragă Mireasă Care Nu Se Rușinează,

Nu a existat niciodată un timp sau un popor ca cel de astăzi. Noi suntem în El, moștenitori a tot ceea ce El a obținut pentru noi. El împărtășește sfințenia Sa cu noi, până când, în El, noi am devenit chiar neprihănirea lui Dumnezeu.

El ne-a cunoscut dinainte, prin decret divin, că noi vom fi Mireasa Sa. El ne-a ales pe noi, nu noi L-am ales pe El. Nu am venit singuri, a fost alegerea Lui. Acum El a pus în inima și sufletul nostru descoperirea deplină a Cuvântului Său.

Zi după zi, El ne descoperă Cuvântul Său, revărsându-Și Duhul peste noi, manifestându-și viața Sa însăși în noi. Niciodată Mireasa Sa nu a fost mai ancorată în inimile lor, știind că se află în voia Sa perfectă și în programul Său, rămânând cu, Cuvântul Său, ascultând Vocea Sa.

Dragostea lui Dumnezeu și acest Mesaj ne umple inimile până când clocotesc și dau pe deasupra. Nu este nimic altceva ce vrem să auzim, să vorbim, să avem părtășie sau pur și simplu să împărtășim un citat pe care tocmai l-am auzit și să-L lăudăm pe Domnul.

Suntem ca Moise în partea din spate a deșertului. Am mers față în față cu Dumnezeul Atotputernic și vedem Vocea vorbindu-ne; exact cu, Cuvântul și promisiunea orei. Aceasta a făcut ceva pentru noi. Nouă nu ne este rușine de El. Ne place să O proclamăm lumii. Credem că Domnul Isus este Mesajul orei și noi SUNTEM MIREASA LUI.

El ne-a fortificat cu Cuvântul Său. Nu există nicio umbră de îndoială, aceasta este calea prevăzută de Dumnezeu. Dumnezeu nu Se răzgândește niciodată cu privire la Cuvântul Său. El l-a ales pe al șaptelea înger al Său pentru a-și chema Mireasa Lui, iar apoi pentru a o alinia pe Ea la Cuvântul Său.

Nu există nimic în această viață în afară de El și Cuvântul Lui. Nu ne putem sătura de Acesta. Este mai mult decât viață pentru noi. Evanghelia și Puterea Dumnezeului Atotputernic s-au răspândit în întreaga lume ca niciodată înainte. Cuvântul este acum în mâinile și urechile Miresei. Timpul separării are loc acum, când Dumnezeu cheamă o Mireasă, iar diavolul cheamă o biserică.

Te iubim pe Tine și Cuvântul Tău, Doamne. Nu ne putem sătura. Stăm zilnic în prezența Cuvântului Tău, ne maturizăm, ne pregătim pentru Venirea Ta în curând. Tată, trebuie să fie atât de aproape. O putem simți, Doamne. Așteptăm cu mare nerăbdare.

Tată, lasă-ne să fim mai sinceri și să ne reînnoim din nou jurămintele. Știm că Credința noastră în Cuvântul Tău arde în inima noastră. Tu ai îndepărtat toate îndoielile. Nu există nimic acolo decât Cuvântul Tău. Suntem siguri și nu ne este rușine să spunem lumii că suntem Mireasa Ta cu Banda.

Vreau să invit lumea să vină să asculte cu noi Duminica aceasta la ora 12:00, ora locală în Jeffersonville (19:00 ora în România), așa cum o să auzim Mesajul: Rușinat 65-0711.

Fratele Iosif Branham

 

Scripturi pentru a fi citite înaintea ascultării Mesajului:

Marcu 8:34-38