Sun Apr 26, 2020 10:00 AM EDT
Dragă Mireasă Selectată, Aleasă și Predestinată:
Îmi amintesc, când eram tânăr, cum încercam să aleg o bandă pe care să o ascult. În timp ce citeam titlurile, mă gândeam mereu: „Nu o să ascult «Căsătorie Și Divorț», pentru că asta nu are nicio legătură cu mine; e doar pentru cei căsătoriți”.
Apoi, într-o zi, în timp ce ascultam „Căsătorie Și Divorț”, Tatăl mi-a dat Descoperirea acelui Mesaj. Ungerea Lui a venit în inima mea. El îmi vorbește mie. Acest Mesaj ESTE pentru mine. El îmi spune că m-a ales înainte de întemeierea lumii. Aceasta este ceremonia mea de căsătorie. Nu vreau pe nimeni altcineva decât pe El. Sunt sincer și credincios față de El, față de Cuvântul Său și față de Vocea Sa, NUMAI. Noi suntem UNA.
Într-adevăr, acest Mesaj era destinat multor frați și surori care fuseseră căsătoriți și acum erau divorțați, iar El le spunea ce ar trebui să facă; dar exista un înțeles mult mai COMPLET ȘI MAI MĂREȚ, cu mult mai mare, cu mult mai puternic.
Exista un singur Soț, iar El o chema și îi vorbea Miresei Sale numeroase și alese. VOCEA LUI DUMNEZEU O CHEMA PE MIREASA CUVÂNT PURĂ, NEÎNTINATĂ, FECIOARĂ A SA. Una care nu a fost atinsă sau pângărită de om. Una care este sinceră și credincioasă numai Lui și Cuvântului Său. Una care era pe deplin mulțumită de El și de Vocea Sa.
Prin harul și mila Sa, astăzi putem spune, fără nici o umbră de îndoială, CĂ NOI SUNTEM MIREASA SA CUVÂNT, FECIOARĂ. GLORIE!!
El a vrut să se asigure că nu vor rămâne lucruri nerezolvate când vine vorba de chemarea Miresei Sale, așa că a venit El Însuși și a trăit în trup omenesc pentru a-Și descoperi Cuvântul și a-Și chema Mireasa la Sine. El a fost Eleazar care și-a ales propria Mireasă.
Pentru a se asigura că nu vom fi în niciun fel confuzi cu privire la cine ne curtează, El Însuși și-a confirmat vasul ales vorbindu-i dintr-un vârtej de vânt care plutea într-un copac. Apoi i-a vorbit în mod vizibil pe malul Râului Ohio, în fața a mii de oameni.
Chiar s-a și fotografiat alături de el, ca să arate și să spună lumii: „V-AM SPUS CĂ VOI VENI DIN NOU ȘI VOI TRĂI ÎN TRUP. EL ESTE CEL PE CARE L-AM ALES SĂ TRĂIESC ÎN EL, PENTRU A TE CHEMA PE TINE SĂ FI MIREASA MEA. NU ESTE EL; SUNT EU CEL CE VORBESC PRIN EL. DOAR ÎI FOLOSESC VOCEA CA SĂ FIE VOCEA MEA PENTRU VOI. EU SUNT CEL CARE V-A CHEMAT ȘI VĂ DESĂVÂRȘEȘTE PENTRU A FI MIREASA MEA PERFECTĂ.
Descoperirea acestui Mesaj, Cuvântul Său, Vocea Sa și acum cine SUNTEM NOI depășește capacitatea cuvintelor omenești de a încerca să o exprime. Știu că voi știți exact ce spun. Credința de Răpire se așază. Mireasa se pregătește stând în prezența lui Dumnezeu Însuși, fiind perfecționată.
Ce oportunitate are lumea să audă Vocea lui Dumnezeu vorbindu-i; să stea și să asculte Cuvânt cu Cuvânt pe măsură ce El vorbește și Își descoperă Cuvântul și ne spune cine suntem. Nu este nimic ca a sta în prezența Lui, așa că vino alături de noi Duminică la 12:00, ora locală în Jeffersonville (18:00 ora în România), să-L ascultăm pe El vorbindu-i Miresei Sale, Mesajul „Căsătorie Și Divorț” 65-0221M.
Fratele Iosif Branham
Pasaje biblice de citit înainte de a asculta Mesajul:
Matei 5:31-32 / 16:18 / 19:1-8 / 28:19
Faptele Apostolilor 2:38
Romani 9:14-23
1 Timotei 2:9-15
1 Corinteni 7:10-15 / 14:34
Evrei 11:4
Apocalipsa 10:7
Geneza capitolul 3
Leviticul 21:7
Iov 14:1-2
Isaia 53
Ezechiel 44:22