Duminică
17 Mai 2020
63-1124M
Ce Să Fac Cu Isus Numit Cristos?

Ce se întâmplă astăzi în Mireasă? Noi vedem şi suntem o parte împlinită din Scriptură.

(şi eu ştiu că vă dați seama că această bandă care este făcută, va fi ascultată în fiecare națiune de sub ceruri, în jurul lumii); și unii dintre voi, care sunteţi aici, prezenți; iar unii dintre voi unde vor fi ascultate benzile în celelalte națiuni (printr-un traducător care le dă triburilor din Africa, departe la hotentoţi, șiși pretutindeni.)

Mireasa se unește în jurul Cuvântului Vorbit care a fost înregistrat pe bandă și acum este redat și ascultat în toată lumea în același timp. Este SINGURUL LUCRU care poate uni Mireasa. Prorocul lui Dumnezeu însuşi ne-a spus lucrul acesta.

Mireasa va fi unită prin Cuvântul lui Dumnezeu, manifestat în trup, Duhul Sfânt pecetluindu-i în Dumnezeu și pecetluind necredința afară, pe dinafară.

Ce se întâmplă astăzi în Mireasă? Vedem că Scriptura este împlinită în fața ochilor noștri.

Iar Isus a spus: „El va face exact lucrurile pe care le spun Eu. Vă va descoperi lucrurile viitoare”, vă va arăta din timp, înainte ca să ajungă aici. Vedeţi? „El va lua lucrurile care sunt ale Mele și vi le va arăta vouă. Şi apoi, El vă va arăta lucrurile viitoare.” Ioan 15. Noi vedem că El arată lucrurile. Și El ia lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu și vi le va arăta vouă. Și El vă va descoperi lucrurile pe care le-a spus Isus. Cu alte cuvinte, El va clarifica lucrul. 

Ce ne-a spus Tatăl prin prorocul Său iar și iar?

Dumnezeu nu poate întrerupe programul Său. El nu poate face ceva într-o zi și să-l schimbe, să facă altceva, şi să spună că a greșit în acea zi.

Dumnezeu nu lucrează cu grupuri de oameni. Dumnezeu lucrează cu un individ, pentru că oamenii au idei diferite. Este creat diferit, ca şi fire. Dumnezeu trebuie să-l ia pe acel om, să-l prelucreze și să-l tragă, afară din el însuși, până când îl face după firea Lui. Vedeţi? Și atunci Dumnezeu lucrează cu acea persoană. Priviţi de-a lungul epocilor, Noe și Moise, prorocii, niciodată doi dintre ei în același timp. Unul, statornic, pe tot parcursul epocii.

Dumnezeu nu și-a schimbat programul nici în zilele noastre. El ne-a trimis un om, prorocul Său, pentru a descoperi Cuvântul Său și să o cheme şi să o conducă pe Mireasa Sa. Astfel, nu sunt cuvintele unui om, este Cuvântul lui Dumnezeu vorbit prin acest om, care este Absolutul nostru. Este și a fost întotdeauna programul lui Dumnezeu.

Când un slujitor spune: „Acest Mesaj nu este Absolutul vostru, Duhul Sfânt din mine vă va tălmăci și vă va spune ce este Cuvântul și ce nu este. Zilele Mesajului din partea unui singur om s-au terminat. ” Ei nu au înţeles programul lui Dumnezeu.

Fiecare are propriul său absolut. Oh, vai! Așa cum a fost pe vremea Judecătorilor, „Fiecare făcea ce-i plăcea.” În zilele Judecătorilor, fiecare om avea al săuabsolutul său. Făcea exact ce vroia să facă. Și așa este acum. „Fiecare om făcea ce-i plăcea.” Știţi motivul pentru care făceau aşa în Judecători? Acest lucru poate șoca puțin. Dar motivul pentru care au făcut-o în Judecători, pentru că nu au avut niciun proroc în acele zile, la cine să vină Cuvântul Domnului. Astfel fiecare putea să facă ce-i plăcea.

Și asta este exact ceea ce s-a întâmplat astăzi. Nu-l avem pe proroc în aceste zile a denominaţiunilor, dar Dumnezeu ne-a făgăduit nouă unul. Vedeţi? Vedeţi? Și El a făgăduit. În zilele de pe urmă, El va ridica și-l va trimite din nou pe Ilie pe scenă: „Și va întoarce inimile copiilor înapoi la Credința părinților”, înapoi la Cincizecimea originală.

El ne-a trimis pe Ilie al Său să cheme Mireasa Sa și să ne tălmăcească Cuvântul Său. Ne pregătim pentru acel punct culminant final care va produce o Credință care va răpi Biserica în Slavă. Și unde ne spune El că vom găsi această Credinţă?

Se află în Mesaje.

Ce se întâmplă în Mireasa Sa? Ne unim și obținem o reumplere a Duhului Său Sfânt ascultând Mesajul, care este Glasul lui Dumnezeu vorbit prin mesagerul Său adeverit. Este programul lui Dumnezeu pentru astăzi.

Acest timp de unire, să vedem bisericile unindu-se, națiunile unindu-se. Este şi un timp de unire al lui Dumnezeu și Mireasa Sa. Și spun asta cu reverenţă și respect. Cred că Mireasa lui Cristos este chemată. Cred că este pecetluită în Împărăția lui Dumnezeu. Cred că mecanica este acolo. Ei așteaptă Dinamica care o va lua pe Ea de pe pământ, în Slavă, în Răpire.

Dinamica acestei Biserici va fi o reumplere a Duhului Sfânt pe care am activat-o într-o mică măsură în timp ce Piatra din Capul unghiului coboară pentru a se uni cu Trupul.

Să ne unim în jurul programului lui Dumnezeu pentru ziua noastră de la 10:00, ora Jeffersonville, LA TIMP și să fim o parte împlinită din Scriptură, în timp ce ascultăm Glasul Domnului care ne aduce Mesajul: Ce Să Fac cu Isus Numit Cristos? 63-1124M

 

Fratele Iosif Branham