Duminică
19 Iulie 2020
65-1205
Things That Are To Be

Dragi desăvârșiți,

Noi suntem la sfârșitul timpului. Noi ne-am întors la Grâu din nou, înapoi la Bobul Original. Coaja s-a îndepărtat de pe noi, și acum noi stăm în Prezența Soarelui (Fiului) pentru a ne coace.

Acel Soare este Cuvântului Lui descoperit pentru această zi: Acest Mesaj. Este descoperirea Cuvântului în sezonul Lui, și noi stăm în Prezența Lui, ne coacem în fiecare zi prin “A Apăsa Play.”

Noi suntem Cuvânt peste Cuvânt care va pune în scenă statura deplină a Miresei Domnului Isus Cristos. Este descoperirea manifestării Cuvântului.

Noi știm căci Cuvântul Domnului vine DOAR la profet, pentru că el este reflectorul Cuvântului lui Dumnezeu. El nu poate spune nimic; el nu-și poate spune nici măcar gândurile lui proprii. El poate vorbi doar ce Dumnezeu îi descoperă lui. Sunt gândurile lui Dumnezeu vorbite prin buzele profetului Lui. Nouă ne-a fost descoperit că Vocea din Maleahi 4 este Cuvântul manifestat pentru ziua noastră, chemându-și afară Mireasa.

Ce urmează să cheme Mireasa împreună?

“Mesajul cheamă Mireasa împreună, vedeţi, strigătul.”

Strigătul a ieșit. Își cheamă Mireasa Lui împreună din jurul lumii, spunând “să ne pregătim, Răpirea este aproape, stați cu acel Cuvânt.”

Pentru că noi am stat cu Acel Cuvânt el ne-a spus Duminică, “Te-am văzut acolo. Un grup sanctificat toți îmbrăcați corect. Plăcuți, curați, mărșăluind în felul acesta, în pasul Scripturii. Ea era Cuvântul.”

Carnea și sângele nu ne-a descoperit nouă aceasta, ci Tatăl nostru care este în Ceruri ne-a descoperit nouă aceasta. Nu doar descoperirea despre cine a fost El în altă oră, ci descoperirea despre cine este El acum, Cuvântul făcut carne în profetul Lui, Cuvântul făcut carne ÎN NOI.

Noi urmează să fim o Împărăție desăvârșită, deci noi trebuie să fim oameni desăvârșiți, pentru că noi suntem căsătoriți cu un Fiu desăvârșit al lui Dumnezeu, deci noi trebuie să fim o Mireasă desăvârșită. Deci cum o putem noi face altfel decât prin Cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu, ACEST MESAJ?

Aceste Mesaje a fost depozitate și pregătite tocmai pentru această oră, tocmai pentru această zi. El a știut dinainte ca lumea să înceapă că noi vom asculta acest Mesaj Duminică așa cum El vorbește prin mesagerul Lui spunându-ne totul despre cum urmează să fie Dincolo.

El a plecat să pregătească totul pentru noi înainte ca noi să ajungem acolo. El îl face chiar așa cum ne place nouă. Urmează să fie un loc real unde noi vom face lucruri, unde noi vom trăi. Noi vom munci. Noi ne vom bucura. Noi mergem la Viață, la o Viață Eternă reală. Noi mergem într-un Cer, un paradis… GLORIE!

Nimic nu ne va ține departe de a fi acolo. A fost descoperit, noi suntem Mireasa Lui, noi suntem Cuvântul făcut carne, Răpirea este aproape, El ne pregătește o Împărăție doar pentru noi așa ca noi să putem petrece Eternitatea cu El și unul cu altul.

El și-a ales profetul Lui dinaintea începerii timpului să ne spună totul despre, Lucruri Care Trebuie Să Fie 65-1205.

Să lăsăm Mireasa Lui să se unească împreună această Duminică la ora 1:00 P.M. ora locală din Jeffersonville (20:00 ora României) să-L asculte pe Dumnezeu vorbind prin buze umane, așa cum El îi spune Miresei lui cine suntem noi, totul despre unde urmează noi să mergem, și cum va fi când vom ajunge acolo.

Fratele Iosif Branham